Autor: Geshe Michael Roach, Lama Christie McNally alte cărți de autor(i)
Traducere: Nicoleta Radu
Data apariţiei: august 2016
Număr de pagini: 480
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8414-46-1
|
|
|
Prezentarea cărţii
Cum funcţionează Yoga
"Cred că este cea mai bună carte despre yoga pe care am citit-o. Învăţăturile sunt prezentate cu acurateţe şi respectă vechile lecturi sacre. Chiar te învaţă yoga, nu teorie despre yoga. Dacă te gândeşti să citeşti o carte despre yoga anul acesta, te sfătuiesc să o citeşti pe aceasta. Puţine cărţi sunt la fel de valoroase."
Toată lumea ştie că Yoga Sutra este sursa fundamentală pentru tot ce înseamnă yoga. Ce s-ar putea să nu ştii este că această carte străveche conţine, în acelaşi timp, toate secretele pe care trebuie să le cunoşti pentru a-ţi vindeca şi trupul, şi inima; pentru a depăşi orice boală şi orice fel de nefericire; pentru a ajunge într-un loc unde domnesc sănătatea, forţa si liniştea desăvârşită. Autorii au petrecut ani întregi în mănăstirile tibetane, îndrumaţi de unii dintre ultimii mari lama şi maeştri spirituali din Vechiul Tibet, care i-au învăţat să citească manuscrisele străvechi despre cum funcţionează yoga şi să pună în practică învăţăturile de acolo.
|