Autor: Cezar şi Eleonora Culda alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: 1995
Număr de pagini: 271
Format: 13x20 cm
ISBN: 973-96767-4-X
26,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Daoismul prin scrierile şi practicile sale
Daoismul este definitoriu pentru spiritul Chinei.
Se poate spune despre chinez că este daoist în viaţa sa de zi cu zi, budhist atunci când merge să se roage la templu şi confucianist în relaţiile cu ceilalţi.
Despre daoism este destul de greu de vorbit şi, oarecum, nefolositor; cât despre Dao, conceptul care reprezintă baza acestui curent filozofico-religios este – aşa cum ne spune şi întemeietorul său, Lao Zi în lucrarea fundamentală Dao De Jing – imposibil de vorbit.
Daoismul îi învaţă pe oameni să fie în armonie cu natura, cu Universul, să urmeze legile fireşti, nu să le supună şi nici să le modeleze. Ţelul ultim este atingerea nemuririi.
Din punct de vedere filozofic este urmarea Căii, contopirea cu Dao, care este pretutindeni, în Cer şi pe Pământ, în Soare şi în ocean, în aur şi în excremente, în viaţă şi moarte, în existenţă şi non-existenţă.
El este infinit şi atotcuprinzător, este creaţie şi distrugere.
Numai cei care-l află şi se contopesc cu el, pătrund esenţa lucrurilor şi devin nemuritori.
|