Autor: Proclos alte cărți de autor(i)
Traducere: Alexandru Anghel
Data apariţiei: ianuarie 2007
Număr de pagini: 224
Format: 13x22 cm
ISBN: 978-973-7970-87-9
25,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Elemente de teologie
Proclos a fost fără îndoială unul dintre cei mai mari filozofi cunoscuţi vreodată.
Autoritatea sa era dominantă chiar şi atunci când trăia.
În toate epocile care i-au urmat, acesta a exercitat, atât direct cât şi indirect, o influenţă foarte puternică prin scrierile sale, mai ales prin Elemente de teologie, care erau citite în cele mai multe cercuri, în original sau în traduceri.
Liber de Causis, care a fost compilată aproape textual după Elemente de teologie, a fost una dintre cele mai renumite şi mai larg răspândite cărţi ale Evului Mediu, şi sursă a nenumărate concepţii ale gânditorilor medievali, atât creştini cât şi arabi.
A fost atribuită lui Aristotel, fiind cunoscută sub nume diferite, precum Liber de essentia purae bonitatis, De causis causarum, De Intelligentiis, De Esse etc.
Noi nu am putea cunoaşte cu adevărat filozofia secolului al X-lea, dacă nu am analiza Liber de Causis şi Fons Vitae.
Renan credea că Liber de Causis stă la originea întregii filozofii scolastice. Ar fi superfluu să enumerăm numele tuturor gânditorilor care au fost influenţaţi de aceste concepţii filozofice; ne vom limita doar la câţiva.
Scrierile lui Dionisie Areopagitul, care a inspirat şi a influenţat profund gândirea creştină timp de mai multe secole, îi datorează mult lui Proclos.
În general şi în particular în tratatul său „Despre numele dumnezeieşti”, Dionisie a împrumutat destul de mult de la acest filozof. Ierarhiile lui Dionisie sunt modelate după diferitele ordine de „zei” care reprezintă naturi, esenţe sau forţe divine cu puteri şi ranguri diferite. În timpul Renaşterii, Proclos, introdus în lumea latină prin traducerile unora din operele sale de către Guillaume din Moerbeke şi Marsilio Ficino, a reprezentat una din marile forţe intelectuale ale vremii care a adus lumină în mijlocul întunericului prejudecăţii, bigotismului şi ignoranţei.
Mai târziu, scrierile lui Giordano Bruno şi Baruch Spinoza arătau că aceştia au preluat de la Proclos unele dintre ideile lor principale. Influenţa lui Proclos nu s-a diminuat nici în timpurile moderne.
Mulţi savanţi şi gânditori distinşi, deşi nu direct, au fost stimulaţi sau inspiraţi de gândirea sa. Hegel, de exemplu, l-a studiat pe Proclos în profunzime, datorându-i acestuia foarte mult.
El a dat o atenţie specială Elementelor de teologie, după cum se poate vedea din corespondenţa sa cu Creuzer privitoare la text. Poate că cea mai bună pregătire pentru înţelegerea Elementelor o constituie cunoaşterea tratatului lui Plotin, Despre cele trei ipostaze primare ale lucrurilor, adică Binele, Intelectul şi Sufletul.
El demonstrează că Primele Cauze nu pot fi decât acestea trei, care „sunt diferite în esenţă una de cealaltă.
Căci, după Platon, „Binele este supra-esenţial, Intelectul este o esenţă indivizibilă şi imuabilă şi Sufletul este o esenţă auto-motrice care subzistă ca mijlocitor între Intelect şi natura ce este împărţită în toate corpurile”. Ţelul principal urmărit de Proclos în Elemente este de a demonstra şi dezvolta această perspectivă platonică.
Cartea conţine două sute unsprezece propoziţii, dispuse într-o ordine ştiinţifică şi susţinute de cele mai ferme demonstraţii.
Acestea încep cu unitatea supra-esenţială şi înaintează treptat prin toate minunatele succesiuni ale cauzelor divine, încheind cu activităţile mişcătoare prin sine ale sufletului.
Aceste propoziţii posedă întreaga acurateţe a lui Euclid şi toată subtilitatea şi frumuseţea necesare unei cunoaşteri a celei mai profunde teologii, şi se poate considera că au aceeaşi relaţie cu înţelepciunea pitagoreică şi platonică cum o au Elementele lui Euclid cu cea mai adâncă geometrie.
|