Autor: Jakob Bohme alte cărți de autor(i)
Traducere: Victor Teodorescu
Data apariţiei: septembrie 2016
Număr de pagini: 336
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8594-06-4
|
|
|
Prezentarea cărţii
Aurora - fundamentele filozofiei, astrologiei și teologiei
Trebuie să vezi dincolo de natură şi în afara ei, în curata şi biruitoarea forţă divină, în pururea neschimbătoarea şi Sfântă Treime, fiinţa biruitoare, izvorâtoare şi dinamică, în care se află toate puterile ca în natură. Căci ea este veşnică mumă a naturii, cu Cerul, pământul, astrele, elementele, îngerii, diavolii, oamenii şi toate cele ce s-au făcut şi există în ea. Dacă numim Cerul şi pământul, astrele şi elementele şi tot ce există în ele, precum şi tot ce există dincolo de toate Cerurile, numim pe Dumnezeul întreg, care, în puterea Sa, ce de la El purcede, s-a preschimbat în aceste făpturi mai sus enumerate, făcându-Se, aşadar, pe Sine creatură. Aşa cum în natură binele şi răul izvorăsc şi stăpânesc necontenit, tot astfel şi în om. Dar omul e pruncul lui Dumnezeu, pe care l-a făcut din cel mai bun miez al naturii, pentru a stăpâni în bine şi a birui răul. Chiar dacă răul există în fiinţa omului, aşa cum în natură e împletit cu binele, omul îi poate totuşi învinge; de aceea îşi înalţă omul spiritul spre Dumnezeu, pentru ca Duhul Sfânt să pătrundă în el şi să-l ajute a birui.
|