Autor: Elena Pridie alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: septembrie 2016
Număr de pagini: 176
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8657-17-2
|
|
|
Prezentarea cărţii
Alimentaţia şi sănătatea femeii
Autoarea cărţii, bazându-se pe cercetările de ultimă oră în materie de nutriţie şi pe propriile ei experienţe, doreşte să întindă o mână de ajutor femeilor care, nu de puţine ori, sunt derutate cu privire la alimentaţia cea mai potrivită pentru ele şi pentru familia lor, fiind preocupate atât de sănătatea lor actuală şi viitoare, cât şi de cea a copiilor pe care urmează să-i aducă pe lume. Având în vedere faptul că în ultimii ani s-au înmulţit bolile printre ai căror factori declanşatori sau agravanţi se numără şi alimentaţia nesănătoasă, iniţiativa autoarei este cât se poate de bine-venită, de informaţiile din această carte beneficiind în ultimă instanţă nu doar femeile, ci şi familiile lor, respectiv partenerii de viaţă şi copiii. Autoarea recomandă şi în această carte, ca în toate celelalte cărţi prin care este cunoscută publicului cititor, o alimentaţie pe bază de plante, integrale, cu cât mai puţine produse rafinate şi grăsimi adăugate.
Astfel, lucrarea de faţă este o pledoarie pentru acest tip de nutriţie cu efecte benefice pentru toţi cei care vor s-o experimenteze. Este analizată influenţa ei asupra organismului femeii în diversele etape ale vieţii, cu particularităţile respective.
|