Autor: Cristian Cârstoiu alte cărți de autor(i)
Traducere: 1 CD
Data apariţiei: august 2011
Număr de pagini: durata 57 minute
Format: carcasă plastic 13,5x19 cm
ISBN:
|
|
|
Prezentarea cărţii
Principiul Pareto şi Legile Eficienţei
De-a lungul timpului au fost descoperite o serie de legi, principii, modele - unele empirice, altele cu o matematică riguroasă în spate - care, dacă sunt cunoscute şi, mai ales aplicate, cresc spectaculos nivelul de performanţă al indivizilor şi organizaţiilor.
Am selectat pentru acest audio-book un număr de 12 astfel de Legi ale eficienţei prezentând pe scurt câteva elemente legate de istoricul acestora, modul în care au fost descoperite şi, mai ales aplicarea ulterioară a acestora în contexte din cele mai diverse.
Chiar dacă nu toate îşi vor găsi o utilitate imediată în activitatea ta curentă, sunt convins că se vor găsi măcar câteva care te vor ajuta şi pe tine să obţii rezultate mai bune, mai repede şi cu mai putin efort.
Volumul conţine:
- principiul Pareto
- curba de vitalitate
- principiul efortului minim
- revelaţia lui Sturgeon
- curba lui Gauss
- coada lungă
- legea lui Zipf
- legea lui Hofstadter
- paradoxul lui Jevons
- paradoxul lui Peter
- modelul Lanchester
- sindromul studentului
|