Autor: Willy Barral alte cărți de autor(i)
Traducere: Cristina Livia Vasilescu
Data apariţiei: noiembrie 2014
Număr de pagini: 312
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8560-03-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Corpul copilului ne vorbeşte
În momentul în care apare un copil în viaţa noastră, nu ne dorim decât să fie sănătos, fericit, să nu întâmpine, pe cât posibil, niciun obstacol. Problemele ne iau însă pe nepregătite, ne simţim confuzi şi neputincioşi.
Ce ar fi trebuit să ştim, însă nicio carte nu ne-a făcut cunoscut, este impactul pe care existenţa noastră înainte de concepere şi cea din timpul sarcinii îl au asupra sănătăţii copilului.
Este vorba nu despre alimentaţie, ci despre tot ce compune existenţa viitorilor părinţi: fizic, psihologic, relaţiile cu ceilalţi, deciziile luate în cadrul cuplului, neînţelegeri de familie nerezolvate, conflicte latente. Pornind de la o afirmaţie a lui Françoise Dolto - unul dintre mentorii săi - privind influe ţa istoriei părinţilor asupra corpului copilului, Willy Barral construieşte în această carte un adevărat sistem explicativ al cauzelor nevăzute şi neimaginate care se află la baza tulburărilor psihosomatice ale celor mici, încă din perioada prunciei.
Willy Barral recurge la experienţa sa clinică, alături de copii autişti, şi la cea ulterioară, de psihanalist, transpunând informaţia într-o lectură extrem de plăcută.
Cartea conţine o succesiune de dialoguri între psihanalist şi pacient, din care se deduc limpede concluziile autorului, cititorul având ocazia de a face singur aceleaşi constatări.
"Imaginea inconştientă a corpului este în întregime axată pe dorinţă - care se situează la distanţă egală între viaţă şi moarte - însă focalizarea creatoare a dorinţei întregii omeniri este comunicarea cu celălalt" (Francoise Dolto)
Este o carte care, înainte de toate, se adresează publicului larg, cruţată fiind de jargonul specializat în care se refugiazp atâţia psihologi, acel limbaj aproape neinteligibil pentru neiniţiaţi.
O carte care demonstrează oricui, prin cuvinte obişnuite, dar pline de emoţie şi de întreaga încărcătură a unei experienţe îndelungate, că latura pur umană a tuturor celor suferinzi şi a tuturor celor care oferă îngrijire este esenţială în orice activitate terapeutică.
|