Autor: Gavril Cornuţiu alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: martie 2017
Număr de pagini: 125
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-8455-62-7
|
|
|
Prezentarea cărţii
Problema substratului dacic al limbii române
Autorul, nespecialist în filologie, încearcă, dintr-o perspectivă neconvenţională, să regândească, prin întrebări şi îndoieli, chestiunea atât de dezbătută în surdină, a substratului dacic al limbii române şi să ofere, implicit, unele deschideri cu privire la însăşi originea graiului cu care am venit pe lume.
Cartea e importantă nu atât prin concretizările exemplificative - unele discutabile - cât, mai ales prin punerea de principiu a problemei, care ar trebui să-i neliniştească pe cei care se ocupă propiu-zis de limbă.
E un început care, iată, consună cu întrebările care vin tocmai din cealaltă parte a romanităţii formulate de catalana Carme Himenes Huertas, de data aceasta o specialistă.
|