Autor: Andrew Sobel, Jerold Panas alte cărți de autor(i)
Traducere: Dorina Oprea
Data apariţiei: iulie 2013
Număr de pagini: 240
Format: 13,5x20,5 cm
ISBN: 978-606-92058-7-7
|
|
|
Prezentarea cărţii
Puterea întrebărilor
Ce anume crezi că îl face pe un potenţial client să lucreze cu tine sau cum crezi că poţi face o primă impresie extraordinară?
Convingerea. Cel mai des întâlnită este aceea că ai succes dacă eşti cât de cât isteţ şi te mişti rapid, dar şi că îi atragi pe alţii spre tine dacă spui ceea ce trebuie.
Însă aşa cum vom demonstra în această carte, este mult mai important să ştii cum să pui întrebările corecte decât să ai răspunsuri la orice.
Lucrarea de faţă te poate ajuta să închei mai multe afaceri, să ai relatii mai trainice cu cei din jur şi să stabileşti legături mult mai rapid decât credeai că este posibil.
Îţi arată cum să foloseşti întrebările ce îţi pun mintea la contribuţie astfel încât să atragi potenţialii clienţi ş( să le descoperi cele mai presante probleme.
Îţi pune la dispoziţie instrumentele cu ajutorul cărora să ajungi în sufletul şi în mintea ‚tuturor celor cu care stai de vorbă.
În cele 35 de capitole vei întâlni poveşti reale, dar şi personaje care te-au fascinat dintotdeauna.
Vei afla cum este folosită fiecare întrebare de impact şi ce urmări are ea.
Vei descoperi cum poţi avea conversaţii mai fructuoase şi cum poţi schimba viaţa celor din jur prin simplul fapt că pui întrebările cele mai potrivite.
Vei afla cum a pus Steve Jobs o simplă întrebare motivaţională care a dus la progresele majore în dezvoltarea computerului Macintosh.
Vei vedea cum, din cauza unei întrebări care nu a fost formulată, o companie importantă a pierdut o licitaţie pentru un proiect grandios.
Foloseşte aceste întrebări şi vei avea relaţii mult mai bune cu clienţii, vei identifica mai repede potenţialele lor probleme şi îi vei influenţa pe cei din jur într-o măsură mult mai mare.
|