Autor: Daniel Goleman alte cărți de autor(i)
Traducere: Iustina Cojocaru, Bogdan Georgescu
Data apariţiei: iunie 2014
Număr de pagini: 320
Format: 15,5x22 cm
ISBN: 978-606-588-710-7
|
|
|
Prezentarea cărţii
Focus - motivaţia ascunsă a performanţei
Autorul cărții Inteligenţa emoţională revine în atenţia publicului cu o perspectivă originală asupra uneia dintre resursele impropriu exploatate în ziua de azi: atenţia, ca ingredient secret al performanţei.
De peste 20 de ani, psihologul Daniel Goleman studiază cele mai noi descoperiri din ştiinţele socio-umane (şi nu numai).
În cartea de faţă, el înfăţişează argumente captivante în favoarea dezvoltării atenţiei - această calitate mentală rareori analizată şi din păcate subestimată, dar de o importanţă covârşitoare pentru felul în care navigăm prin viaţă.
Atenţia funcţionează ca un muşchi: dacă nu e antrenată, se atrofiază; în schimb, folosită cum trebuie, se dezvoltă şi creşte.
Într-o epocă în care elementele ce te pot distrage pândesc la tot pasul şi sunt imposibil de înlăturat, Daniel Goleman demonstrează că, mai mult ca oricând, avem nevoie de o atenţie tot mai ascuţită pentru a înfrunta adversităţile şi a prospera.
Daniel Goleman distinge trei tipuri de atenţie:
- cea orientată asupra propriei persoane
- cea care se abate asupra altora
- cea îndreptată către mediul înconjurător.
Viața nu-şi poate atinge potenţialul maxim, fără a le acorda importanţa cuvenită tuturor acestor tipuri de atenţie.
Autorul arată în ce fel au nevoie oamenii de toate cele trei tipuri de atenţie, prezentând în carte numeroase studii de caz, din domenii de activitate extrem de diferite - de la sport şi educaţie, până la arte şi afaceri.
Focus face lumină în acest subiect şi arată limpede ce îi desparte pe amatori de profesionişti şi ce anume face diferenţa între un om obişnuit şi unul de succes.
|