Autor: Laurence Benatar alte cărți de autor(i)
Traducere: Renata Ungureanu
Data apariţiei: decembrie 2021
Număr de pagini: 120
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-9707-44-9
|
|
|
Prezentarea cărţii
Ai încredere în tine
Cum
ar fi ca, începând de acum, să faci doar ce îți place cu
adevărat? Cum ar fi ca, în sfârșit, să nu mai accepți orice și
să nu te mai supui dorințelor și capriciilor celor din jur?
Ei
bine, încrederea în propriile forțe nu este o abilitate căzută
din cer. Ea e prezentă în forul tău interior şi poate ieşi la
suprafaţă în orice moment.
Firește, felul în care ai fost
tratat de părinţi, dar şi parcursul tău în viaţă au avut un
rol important în ceea ce priveşte actualul nivel al încrederii în
tine, însă nu există nimic care să te împiedice să înfloreşti
în momentul de faţă, atât în viaţa ta personală, cât şi
profesională.
Cartea de față, prin caracterul ei practic şi
dinamic, îţi propune instrumente concrete pentru a-ţi trăi, în
sfârşit, adevărata viaţă. Scopul este să te simţi în largul
tău oriunde te-ai afla, cu toată lumea. Cu cât vei îndrăzni mai
mult, cu atât vei prinde gustul acestei aventuri...
Iată cheia
libertăţii tale, ea te va ajuta să îţi îndeplineşti visurile.
Nu ai decât o singură viaţă, aşadar trăieşte-o din plin, în
echilibru cu valorile tale şi cu adevărata ta personalitate!
|