Autor: David McRaney alte cărți de autor(i)
Traducere: Răzvan Lerescu
Data apariţiei: decembrie 2019
Număr de pagini: 328
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-94563-6-1
37,50lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Capcanele inteligenței
Aveţi în mâini o culegere de informaţii despre auto-amăgire şi minunatele feluri în care îi cădem cu toţii pradă. Credeţi că ştiţi cum funcţionează lumea, dar de fapt habar nu aveţi.
Treceţi prin viaţă formându-vă păreri, încropind o poveste despre cine sunteţi şi motivele pentru care aţi făcut ce aţi făcut, până când aţi citit această propoziţie, iar această poveste vi se pare în ansamblul ei adevărată.
Adevărul este că există din ce în ce mai multe studii din domeniul psihologiei şi ştiinţelor cognitive care ne spun că nu aveţi nici cea mai vagă idee de ce faceţi ceea ce faceţi, alegeţi ceea ce alegeţi sau gândiţi ceea ce gândiţi.
Vă apucaţi în schimb să ţeseţi poveşti, mici istorioare prin care motivaţi faptul că aţi renunţat la un regim, că preferaţi produsele Apple în favoarea celor de la Microsoft, că vă aduceţi aminte că Beth v-a spus povestea despre clovnul şchiop cu cârjă din conserve de supă, când de fapt Adam v-a spus-o şi nu era vorba despre niciun clovn.
|