Autor: Sandra Ingerman alte cărți de autor(i)
Traducere: Aurel Mocanu
Data apariţiei: noiembrie 2010
Număr de pagini: 314
Format: 14x20 cm
ISBN: 978-973-1701-73-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Leac pentru Pământ
Începând cu legendele larg răspândite despre vindecările şamanice, până la relatările biblice despre despicarea apelor Mării Roşii şi minunile făcute de Iisus când a înmulţit pâinile şi peştii, multe tradiţii spirituale conţin povestiri despre transformări, aparent inexplicabile, ale lumii şi naturii.
Vechea artă de vindecare, cea a transmutaţiei, în care substanţele toxice sunt neutralizate, este menţionată în toate tradiţiile spirituale importante ale lumii, inclusiv în textele şamanice, yoghine şi taoiste. Ea a fost abordată pentru a ne vindeca pe noi înşine, dar poate fi folosită şi pentru a vindeca mediul înconjurător. Timp de douăzeci de ani Sandra Ingerman a studiat modalităţi alternative de a anula poluarea mediului. În această carte, ea ne duce într-o călătorie extraordinară prin istoria transmutaţiei, învăţându-ne cum putem folosi această tehnică uitată, pentru a ne schimba pe noi înşine şi mediul în care trăim.
Sandra Ingerman ne oferă instrumente de creaţie, existente în practicile vechi de vindecare, cum ar fi vizualizarea, ceremoniile, ritualurile, incantările - care duc la rezultate dovedite în mod ştiinţific.
Într-un exemplu extraordinar despre ceea ce poate fi realizat, atunci când acţiunile noastre sunt alimentate de conştiinţă şi conştienţa, Sandra Ingerman descrie succesul pe care l-a avut când a transformat natura apei poluate chimic.
|