Autor: Iudit Pelea alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: mai 2013
Număr de pagini: 308
Format: 14x20 cm
ISBN: 978-606-639-035-4
20,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
El Camino - pelerinaj către sine
Am citit odată o statistică din care reieşea că procentul de pelerini români pe Camino de Santiago este de 0,04%. A fost momentul în care s-a născut ideea acestei cărţi.
Din dorinţa de a dezvălui faptul ca există în lume un Drum, pe care miracolul este la el acasă - un Drum pe care trebuie să ai mare grijă ce-ţi doreşti, pentru că acolo visele devin realitate.
Este Drumul regăsirii de sine, ce-ţi oferă privilegiul de a deveni mai bun, mai iubitor, mai blând, mai înţelegător.
Cei şapte milioane şase sute de paşi pe care i-am făcut, m-au purtat către revelaţia că nu există greşeli, ci doar "jocul" şi m-au făcut să înţeleg că eu sunt întuneric şi lumină.
Am învăţat acolo să aprind o lumânare; atunci când păşesc prin întunecime, lumina ei mă va călăuzi spre uşa ce se deschide către pacea sufletului meu, către acceptare şi toleranţă.
Asta am vrut să împărtăşesc cu voi, prin cuvintele pe care le-am aşternut pe hârtie: El Camino are darul să ne apropie de capacitatea noastră de a fi tot ce putem fi mai bun. El Camino de Santiago (Drumul Sfântului Iacob) este o rută legendară de pelerinaj creştin către Santiago de Compostela - oraş din nord-vestul Spaniei.
Al treilea pelerinaj ca importanţă, după Roma şi Ierusalim, este drumul ce poartă paşii pelerinului către catedrala din Santiago de Compostela, unde îşi doarme somnul de veci, apostolul iubirii - Sfântul Iacob.
Există mai multe rute posibile, cea clasică fiind Camino Francez, de aproximativ 800 de kilometri, care porneşte dintr-un mic orăşel din Franţa (Saint-Jean-Pied-de-Port) şi traversează nordul Spaniei de la est spre vest.
Poţi străbate drumul pe jos, cu bicicleta sau cocoţat pe spatele unui cal, poţi să-l parcurgi singur sau în compania cuiva. Urmând săgeţile galbene, el te va purta cu siguranţă către un loc magic: Sinele tău.
Când vei îngenunchea în faţa sicriului de argint, vei fi aflat despre tine lucruri ce nu bănuiai că sălăşluiesc în adâncul inimii tale.
|