Autor: alte cărți de autor(i)
Traducere: Alexandru Anghel
Data apariţiei: decembrie 2005
Număr de pagini: 126
Format: 13x22 cm
ISBN: 973-7970-49-7
15,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Cartea formării
Doctrina ezoterică a tradiţiei ebraice poartă numele de Kabbala.
În limba de origine se numeşte QBLH, Kabbalah, ce provine de la rădăcina QBL, Qibel, însemnând "a primi".
Apelativul se referă la obiceiul transmiterii cunoaşterii ezoterice pe cale orală, apropiindu-se foarte mult de cuvântul "tradiţie". Adevăratele surse ale Kabbalei trebuie căutate în:
- tradiţiile patriarhale referitoare la sfântul mister al lui Dumnezeu şi al persoanelor divine
- tradiţiile patriarhale cu privire la creaţia spirituală şi la căderea îngerilor
- tradiţiile patriarhale despre originea haosului, materiei şi reînnoirea lumii în cele şase zile ale creaţiei
- tradiţiile patriarhale referitoare la creaţia omului vizibil, la căderea acestuia şi la căile divine ce fac posibilă reintegrarea sa.
Altfel spus, Kabbala se referă la Lucrarea creaţiei - Ma'aseh Bereschit şi la Lucrarea Carului ceresc - Ma'aseh Merkabah. Kabbala se împarte în două mari părţi: teoretică şi practică, cărţile alcătuitoare ale primeia fiind Sepher Ha Zohar şi Sepher Yetzirah. Ultima este atribuită patriarhului Avraam, unele ediţii purtând pe frontiscipiu menţiunea: Sepher Yetzirah - Cartea Formării - de Avraam: Transmisă oral fiilor săi; apoi, văzându-se proasta stare de lucruri din Israel, a fost încredinţată de înţelepţii din Ierusalim arcanelor şi literelor cu cel mai ascuns înţele". Sepher Yetzirah se ocupă de cosmogonia simbolizată de cele zece numere şi douăzeci şi două de litere ale alfabetului ebraic, numite "treizeci şi două de căi". Sepher Yetzirah este printre puţinele capodopere ale kabbalei care ne furnizează elementele necesare analizei doctrinei kabbalistice.
Chiar dacă nu este foarte întinsă şi nu tratează întotdeauna subiecte din cele mai elevate sfere, ea ne oferă o modalitate de compunere foarte omogenă şi de o rară originalitate.
Obscuritatea în care a învăluit-o imaginaţia comentatorilor dispare de la sine dacă, în loc de a căuta misterele unei înţelepciuni inefabile, vom vedea doar un efort al raţiunii de a înţelege planul divinităţii. Pe toată întinderea lucrării, tezele sunt fundamentate pe ideea de Dumnezeu, pe interpretarea voinţei şi gândirii supreme, la fel cum se procedează în Biblie sau în orice altă capodoperă religioasă în care este explicată lumea şi fenomenele ei.
De pildă, în Geneză se arată lumina ieşind din neant la cuvântul lui Iehova; Iehova, după ce a făcut din haos cerul şi pământul, şi-a judecat propria creaţie şi a găsit-o demnă de înţelepciunea sa: soarele, luna şi stelele au fost create pentru a lumina pământul care este ataşat firmamentului.
Când ia lutul, prin care face să treacă suflul vieţii pentru a crea ultima şi cea mai frumoasă dintre creaturile sale, este deja clar scopul de a plămădi omul după chipul său. În Sepher Yetzirah se urmează o cale opusă, iar această diferenţă este foarte semnificativă când apare pentru prima dată în istoria intelectuală a unui popor: prin spectacolul lumii care se înalţă la ideea de Dumnezeu şi prin unitatea care domneşte asupra operei creaţiei se demonstrează atât unitatea, cât şi înţelepciunea Creatorului. Înţelesul ultim al sistemului expus în Sepher Yetzirah îl reprezintă substituirea întregii game a dualismului cu unitatea absolută: substituirea sistemului filosofic păgân, care concepea prin materie o substanţă eternă ale cărei legi nu sunt întotdeauna în acord cu voinţa divină; a celui din Biblie care, prin ideea de creaţie, concepe binele în voinţa divină şi, prin urmare, în fiinţa infinită, cauza unică, singura origine reală a lumii - sistem în care, cu toate acestea, universul şi Dumnezeu sunt concepuţi ca două substanţe total distincte una de alta. Ca rezultat, în Sepher Yetzirah Dumnezeu, conceput ca Fiinţă infinită şi indefinibilă în întreaga lui putere şi existenţă, este situat deasupra, dar nu în afara numerelor şi a literelor, adică a principiilor şi a legilor ce conferă omului un rol aparte în această lume: fiecare element îşi are sursa într-un element superior, iar toate îşi au originea comună în verbul sau spiritul sfânt.
Tot în verb găsim acele semne invariabile ale gândirii ce se repetă într-un fel sau altul în toate sferele existenţei, şi prin care tot ceea ce există devine expresia unui singur scop.
|