Autor: Omraam Mikhael Aivanhov alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: aprilie 2005
Număr de pagini: 160
Format: 11x18 cm
ISBN: 973-8107-29-6
20,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Natură umană şi natură divină
Pentru a justifica anumite slăbiciuni, auzim spunându-se adeseori: „Este omenesc!”
În realitate, dacă ne gândim bine, acest „este omenesc” înseamnă pur şi simplu: este animalic. Cum putem defini această natură umană? Omul este această fiinţă ambiguă pe care evoluţia a plasat-o la frontiera dintre două lumi: cea animalică şi cea divină.
Natura sa este deci dublă şi el trebuie să devină conştient de această ambivalenţă, ca să o poată depăşi.
În textele sfinte stă scris: "Voi sunteţi dumnezei", aceasta dorind să amintească omului prezenţa unei esenţe superioare înrădăcinată în fiinţa sa, pe care el trebuie să înveţe să o exprime.
Iată adevăratul sens al destinului omenesc, ne spune Omraam Mikhael Aivanhov, şi de aceea el revine mereu asupra acestui subiect, oferindu-ne metodele de exprimare pentru aceşti dumnezei din noi pe care nu îi cunoaştem încă.
|