Autor: Paul Ferrini alte cărți de autor(i)
Traducere: Monica Vişan, Toni Kuhn
Data apariţiei: ianuarie 2018
Număr de pagini: 516
Format: 16x23 cm
ISBN: 978-606-639-179-5
|
|
|
Prezentarea cărţii
Evanghelia după Iisus
Cu toată vâlva stârnită în jurul fenomenului "transmisiunilor" (channeling), e important să precizez din capul locului că nu este vorba despre o carte "transmisă". Aşadar, informaţia din ea nu provine de la o "entitate" sau persoană separată de mintea ascultătorului. De fapt, ea este rezultatul unui proces, în care un ascultător s-a contopit cu Mintea Christică, în care el şi tu sunteţi părţi esenţiale. A-l gândi pe Iisus ca fiind în afara minţii tale şi independent de ea înseamnă să pierzi esenţialul. Pentru că în ea ni se adresează Iisus. El ne este cel mai intim prieten care ne vorbeşte, uneori în cuvinte, alteori fără cuvinte. Comunicarea şi comuniunea cu el sunt esenţiale practicării învăţăturii sale. Trebuie să precizăm că Iisus nu are un loc sau o poziţie exclusivă în Mintea Christică. Krishna, Buddha, Moise, Mahomed, Lao Tzî şi mulţi alţii sunt în mod conştient uniţi cu el acolo, sau, mai precis, "aici". Dacă îţi e mai uşor să te adresezi lui Buddha sau lui Krishna, te rog să o faci. Iisus nu se va simţi ofensat. Dimpotrivă, se va bucura, deoarece îi urmezi învăţătura non-separării.
|