Autor: Robert R. Provine alte cărți de autor(i)
Traducere: Lavinia Vasile
Data apariţiei: noiembrie 2014
Număr de pagini: 33
Format: 280
ISBN: 13x20 cm
|
|
|
Prezentarea cărţii
Comportamente bizare
Noi, oamenii, suntem nişte mamifere vorbăreţe, sociabile, bipede, capabile să mânuiască unelte, considerate de Shakespeare alese în cugetări şi cu calităţi nenumărate.
Biblia ne spune că am fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Am păşit pe Lună, am inventat calculatorul şi ne-am analizat propria evoluţie.
Dar oamenii sunt şi nişte animale care flatulează, eructează, cască, sughiţă, tuşesc, râd, plâng, strănută, vomită, se scarpină şi se gâdilă.
Aceste acte instinctive şi animalice ne ajută să ne definim ca specie, dar sunt neglijate de cercetători, care trec cu vederea tot ceea ce pare prea familiar.
În general, biologii se concentrează asupra proceselor de ansamblu din fiziologie sau genetică, nu asupra unor acte distincte şi neaşteptate.
Cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale se ocupă de influenţele mediului asupra comportamentului, ignorând instinctele care stau la baza fiinţei noastre.
Medicii tratează simptome precum strănutul sau tuşea, dar ra¬reori le şi studiază. Unele dicţionare mai pedante ne scutesc de flatulenţă, chiar şi în forma ei tipărită. Această carte răscumpără o datorie istorică, punând instinctele cu pricina în prim-planul unei analize şi, mai mult, al unei adevărate celebrări a comportamentelor umane subestimate, dar informative şi, adeseori, prost văzute.
Ea adaugă noi subiecte la agenda de lucru a ştiinţelor, priveşte lucrurile familiare dintr-o perspectivă nouă şi arată cum ne putem folosi de aceste acte bizare pentru a examina probleme mai vaste şi mai profunde, de la originea mişcării până la o nouă abordare a subconştientului.
Deşi multe dintre activităţile prezentate în Comportamente bizare sunt contagioase, în această privinţă, niciunul dintre ele nu întrece căscatul - până şi simpla citire a cuvântului ne poate face să-i cădem pradă.
Chiar dacă, adesea, îl privim ca pe un semn de somnolenţă sau plictiseală, căscatul ne oferă indicii despre devoltarea socialităţii şi capacităţii noastre de a empatiza cu ceilalţi.
Implacabilul său mecanism de transmitere ne reaminteşte că, uneori, suntem programaţi neurologic să ne comportam ca nişte simple animale de turmă inconştiente.
|