Autor: Robert M. Schoch alte cărți de autor(i)
Traducere: Ramona Neacşa
Data apariţiei: noiembrie 2016
Număr de pagini: 416
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-789-037-2
|
|
|
Prezentarea cărţii
Civilizaţia uitată
Să ascultăm avertismentul megalitic al trecutului! Bazându-se pe teoria sa revoluţionară potrivit căreia Sfinxul din Egipt datează cu mult mai devreme decât 2500 i.Hr., geologul Robert Schoch apelează la dovezi ştiinţifice pentru a confirma existenţa unei civilizaţii avansate care le precedă pe cele ale Egiptului, Sumerului şi Greciei Antice.
De asemenea, vorbeşte şi despre catastrofa care a distrus-o acum aproape 12 mii de ani, afirmând că moştenirea acesteia ne poate da învăţături preţioase privind viitorul omenirii. Combinând dovezi adunate din mai multe discipline ştiinţifice, Schoch demonstrează că ultima era glaciară s-a sfârşit brusc în 9700 i.Hr., ca urmare a unor explozii solare.
Acestea au provocat descărcări electrice/plasmatice care au declanşat activitate vulcanică, cutremure, incendii şi inundaţii masive provenite din topirea gheţarilor şi de la ploile torenţiale. Autorul explică modul în care aceste evenimente au eradicat civilizaţia vremii şi au dat omenirea înapoi cu mii de ani. Civilizaţia a reapărut în jurul anului 3500 i.Hr., cu frânturi de memorie şi aptitudini pe cale să se formeze.
În acest cadru, el analizează legătura dintre monumentele megalitice, oraşele subterane şi legendele antice, precum şi reinterpretarea textelor rongorongo de pe Insula Paştelui şi îngroparea intenţionată, în urmă cu 10000 de ani, a complexului de la Göbekli Tepe din Turcia. Robert Schoch prezintă dovezile ştiinţifice care sugerează că istoria s-ar putea repeta şi un flux de masă coronală suficient de puternic ar putea distruge civilizaţia actuală.
|