Autor: Viktor Schauberger, Callum Coats alte cărți de autor(i)
Traducere: Monica Secetă
Data apariţiei: martie 2014
Număr de pagini: 384
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8414-24-9
|
|
|
Prezentarea cărţii
Inteligenţa şi dinamica energiei
Ce trăim astăzi nu este o criză, ci mai degrabă moartea întregului, adică degenerarea calitativă şi fizică a tuturor organismelor, realizată prin perturbarea echilibrului apei din natură. în pas cu această involuţie merge prăbuşirea morală, mentală şi spirituală a omenirii, care a ajuns deja într-o stare atât de avansată încât, în ciuda tuturor semnelor de avertizare, oamenii nu conştientizează gravitatea situaţiei. Decizia, dacă alegem să pierim sau dacă în ultimul ceas ne putem proteja de propria mutilare, este doar a noastră. Sau poate fi a acelor oameni de ştiinţă şi a statului care îşi asumă o responsabilitate înspăimântătoare când, din interes personal, fără să ţină deloc seama de gravitatea situaţiei şi fiind incapabili să dea o soluţie eficientă, continuă să rămână loiali punctului de vedere actual. Aflându-ne în pragul unei noi ere, primii zori ai unei noi epoci, există o atmosferă de aşteptare a unor lucruri iminente şi noi. într-un anume sens, asta ne-a programat psihologic tendinţa de a adopta, a începe şi a accepta schimbarea amplă.
Aşadar, pare oportun că schimbarea radicală de direcţie din domeniul conceptelor energetice, prezentată în această carte, să fie pusă la dispoziţie acum, când cursul dezvoltării umane se transformă.
Mai ales într-o perioadă în care activităţile omenirii sunt tot mai mult considerate ca aflându-se pe o direcţie de coliziune frontală cu procesele naturii, o creştere alarmantă a anvergurii şi violenţei aşa-numitelor "dezastre naturale" ne obligă să conştientizăm că viitorul nu mai este garantat, că trebuie găsite rapid alte soluţii, pe lângă cele propuse acum, pentru a remedia actuala stare a lucrurilor.
Acestea vor fi în mare măsură ineficiente dacă toate contribuţiile importante aduse de Viktor Schauberger la producerea de energie practic gratuită şi de apă potabilă de înaltă calitate - temelia vieţii sănătoase - nu sunt luate în considerare a priori.
|