Autor: Cassandra Eason alte cărți de autor(i)
Traducere: Gabriel Tudor
Data apariţiei: octombrie 2018
Număr de pagini: 416 color
Format: 15x21 cm
ISBN: 978-606-33-2770-4
|
|
|
Prezentarea cărţii
Cristale
O lucrare despre cristale şi pietre preţioase este diferită de orice altă carte, deoarece ne poartă în fabuloasa lume a celor mai frumoase comori ale naturii. Chiar dacă nu eşti colecţionar de cristale, poate ştii sau ai deja, sub formă de bijuterii, câteva dintre pietrele prezentate în cartea de faţă.
Dintre cele 500 de minerale expuse, unele sunt relativ rare, dar de-a dreptul magice, precum sticla de deşert din Libia, de un galben-pal, consemnată prima dată în Egiptul antic, unde apare, sculptată sub formă de scarabeu, pe platoşa faraonului Tuthankhamon.
Alte cristale nu au aspect senzaţional, dar, cu toate acestea, posedă calităţi vindecătoare sau revigorante şi ajung să fie preţuite ca nişte vechi prieteni. Multe pietre preţioase şi cristale apar în mituri menite să le explice proprietăţile deosebite. Piatra Soarelui, credeau anticii, a făcut parte cândva din Soare şi a căzut pe Pământ în timpul unei eclipse solare.
Despre perle se spunea că ar fi lacrimi vărsate de îngeri pentru păcatele sau pentru suferinţele omenirii, care apoi au căzut în ocean, în cochiliile deschise ale scoicilor. Această carte explică, pentru fiecare cristal în parte, utilizările tradiţionale privind vindecarea fizică şi emoţională, dar şi modul în care cristalele pot fi folosite practic.
|