Autor: Osho alte cărți de autor(i)
Traducere: Lidia Grădinaru
Data apariţiei: ianuarie 2015
Număr de pagini: 208
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-741-131-7
|
|
|
Prezentarea cărţii
Intuiţia
Dacă intuiţia ar veni prin raze sau unde, am putea fabrica un instrument pentru a le capta.
Însă nici un instrument nu poate capta intuiţia, pentru că nu e un fenomen ondulatoriu.
Nu e deloc un fenomen; este doar un salt de la nimic la existenţă.
Exact asta înseamnă intuiţia, de asta raţiunea o neagă.
Raţiunea o neagă din cauză că e incapabilă s-o întâlnească.
Raţiunea poate întâlni numai fenomenele care pot fi împărţite în cauză şi efect.
Conform raţiunii, există două domenii de existenţă, cunoscutul şi necunoscutul.
Iar necunoscutul înseamnă ceea ce nu se cunoaşte încă, dar se va cunoaşte într-o bună zi.
Dar misticismul spune că există trei domenii: cunoscutul, necunoscutul şi incognoscibilul.
Prin incognoscibil misticii înţeleg ceea ce nu poate fi niciodată cunoscut.
Intelectul are treabă cu cunoscutul şi necunoscutul, nu cu incognoscibilul.
Iar intuiţia lucrează cu incognoscibilul, cu ceea ce nu poate fi cunoscut.
Nu e doar o problemă de timp - până va fi cunoscut - calitatea lui intrinsecă este incognoscibilitatea.
Nu e vorba că instrumentele tale nu sunt destul de fine, sau logica ta nu e la zi, sau matematica ta nu e suficient de avansată - nu asta e problema.
Calitatea intrinsecă a incognoscibilului este incognoscibilitatea; el va exista întotdeauna ca incognoscibil.
Acesta este domeniul intuiţiei.
|