Autor: selecţie John Anthony McGuckin alte cărți de autor(i)
Traducere: Cristian Hanu
Data apariţiei: aprilie 2005
Număr de pagini: 232
Format: 13x20 cm
ISBN: 973-8471-34-6
|
|
|
Prezentarea cărţii
Cartea capitolelor mistice
Citirea acestor meditaţii străvechi, repetarea lor într-o stare de reculegere interioară, descoperirea semnificaţiilor şi implicaţiilor lor în viaţa de zi cu zi, savurarea lor pot conduce la primii paşi ai ascensiunii sufletului pe calea cunoaşterii mistice. Cartea include 300 de aforisme scurte, scrise de părinţii contemplativi ai bisericii creştine care au trăit într-o perioadă cuprinsă între secolele II şi XIV.
Multe dintre ele au fost scrise de Părinţii din Deşert, acei călugări legendari care au preferat să fugă de viaţa decadentă din marile oraşe pentru a se dedica unei vieţi spirituale în deşerturile Egiptului şi Palestinei.
Cei mai mari dintre ei au devenit maeştri spirituali, experţi în stabilirea etapelor dezvoltării spirituale, care au predat şi au corespondat cu discipoli din întreaga lume creştină.
|