Autor: John Penberthy alte cărți de autor(i)
Traducere: Larisa Andrei
Data apariţiei: iulie 2008
Număr de pagini: 118
Format: 11,5x16 cm
ISBN: 978-973-8471-78-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
A fiinţa sau a nu fiinţa
Cartea lui John Penberthy, A fiinţa sau a nu fiinţa, foarte drăguţ ilustrată de Laurie Barrows este o delicioasă parabolă despre rostul fiinţei umane, personificată de o albină, Buzz albinuţul, roiul de albine jucând aici, evident, rolul comunităţii umane.
Jocul de cuvinte din titlul original To bee or not to bee te face să zâmbeşti instantaneu şi în acelaşi timp te aştepţi la ceva filosofic.
Cartea nu dezminte titlul.
Scriitura este plină de veselie şi de înţelepciune, comicul de situaţie, aparent involuntar, cât şi umorul deliberat, gândit, fac ca adevărurile esenţiale de care această carte este plină să îşi atingă ţinta, şi anume, transformarea spirituală a fiinţelor umane.
O lectură agreabilă care vă lasă plini de... încântare.
Vă regăsiţi foarte uşor în scenele din carte, trăiţi cu sufletul la gură, pasional, aventurile eroului principal, identificându-vă cu el în totalitate, descoperind experienţa vieţii şi a cunoaşterii înţelepte a acesteia.
Iar înţelepciunea scrisă aici îţi atinge direct inima, sufletul, aşa cum se petrece dealtfel cu orice vorbă de duh.
Cartea a fost revelată autorului într-o meditaţie, după cum el însuşi mărturiseşte... ca urmare, cartea are de toate: metaforele şi comparaţiile abundă întocmai ca roadele unei veri îmbelşugate, o atmosferă specială vă învăluie şi veţi trăi o bucurie aparte cufundându-vă în lectură şi lăsându-vă vrăjiţi de acest amestec de splendoare a naturii materiale şi a naturii umane.
Cartea începe domol pentru ca mai apoi ritmul ei să devina alert, acţiunea reuşind să captiveze total cititorul.
Deşi poezia textului rămâne, visarea dispare şi nici iluzia nu se simte prea bine.
Faptele se succed cu repeziciune şi învăţămimtele sacre la fel.
Poezia exteriorului lasă loc adevărurilor interioare, care nu sunt tocmai călduţe.
Nu mai e loc nici timp de reverie, căci viaţa vine către tine şi tu trebuie să-i faci faţă, să te descurci şi să creşti, să cazi şi să înveţi ca mai apoi să te înalţi.
Deşi vă recomand să o citiţi în vacanţă, vă lansez un avertisment.
Această carte nu este o lectură de vacanţă! Atenţie, nu vă lăsaţi induşi în eroare!
Cartea este foarte serioasă, adică chestiunile la ordinea zilei pe care le tratează cu multă bună dispoziţie, e drept, sunt de fapt preocupările fundamentale ale fiinţei umane.
Acesta este şi motivul pentru care noi am tradus titlul cărţii A fiinţa sau a nu fiinţa.
|