Autor: Foundation for Inner Peace alte cărți de autor(i)
Traducere: Simona Făgărăşanu
Data apariţiei: iulie 2008
Număr de pagini: 1170
Format: 17x24 cm
ISBN: 978-83-60280-31-7
185,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Curs de miracole
Culegere de exerciţii pentru studenţi, manual pentru profesori, explicaţii terminologice - Cursul acesta e un început, nu un sfârşit.
Nu ţi se mai trasează lecţii concrte, pentru că nu mai e nevoie de ele.
De aici înainte, să nu asculţi decât vocea pentru Dumnezeu.
El îţi va dirija eforturile, spunându-ţi exact ce să faci, cum să îţi dirijezi mintea şi când să vii în linişte la El cerându-I îndrumarea sigură şi Cuvântul Cert.
Cursul de miracole este un sistem complet de gândire spirituală, destinat studiului individual.
Împărţit în trei volume: Text, Culegere de exerciţii pentru studenţi şi Manual pentru profesori, Cursul afirmă că, pentru a ajunge la iubire şi pace universală - sau la capacitatea reamintirii lui Dumnezeu - trebuie să ne „desfacem”, mai întâi, vinovăţia iertându-i pe ceilalţi.
Cursul se concentrează, aşadar, pe vindecarea relaţiilor şi pe transformarea lor în relaţii sfinte.
Cursul de miracole subliniază totodată că nu e decât o versiune a programului universal, una dintre miile de versiuni ale acestuia.
Prin urmare, deşi limbajul Cursului aparţine creştinismului tradiţional, el exprimă o spiritualitate nesectară şi neconfesională.
Cursul de miracole este, aşadar, o învăţătură spirituală universală, şi nu o religie. Textul prezintă teoria Cursului, studiul acestei teorii având sădită în el dezvoltarea experienţei iertării - o trăire care constituie obiectivul Cursului pentru fiecare student.
În această privinţă, Cursul de miracole afirmă că „obiectivul pe care îl urmăreşte e fericirea şi pacea ta” (Text, p. 217) (T-13.II.7:1).
Textul explică, totodată, baza fricii şi a vinovăţiei şi felul în care pot fi depăşite prin miracole, definite ca „expresii de iubire”.
Miracolul e definit ca un salt perceptual de la frică la iubire. Culegerea de exerciţii pentru studenţi este alcătuită din 365 de lecţii, un exerciţiu pentru fiecare zi a anului.
Acest antrenament de un an marchează începutul procesului de schimbare a minţii şi percepţiei studentului, deşi nu e menit să încheie procesul de învăţare al acestuia.
După cum se afirmă în Prefaţa Cursului, „în final, cititorul e lăsat în mâinile propriului Profesor Lăuntric, Care va dirija toată învăţătura ulterioară după cum crede El că e mai bine” (Prefaţă: xv). Manualul pentru profesori, scris sub formă de întrebare-şi-răspuns, furnizează răspunsuri la câteva dintre cele mai probabile întrebări pe care le-ar putea pune un student de-al Cursului. Cartea include şi explicaţii pentru un număr de termeni folosiţi în Curs, definiţi - în cadrul teoretic pe care îl furnizează Textul - în vederea aplicării lor practice pe parcursul Culegerii de exerciţii. Cursul de miracole a fost „scris” de dr. Helen Schucman printr-un proces de dictare interioară pe care l-a identificat ca venind de la Iisus.
Doctor psiholog, cercetător în domeniul psihologiei şi profesor universitar de Psihologie Medicală, dr. Helen Schucman s-a bucurat de ajutorul şefului ei de departament, dr. William Thetford, la rândul lui profesor universitar de Psihologie Medicală la Columbia University.
Ce este, aşadar, Cursul de miracole?
Introducerea sumară ce apare la debutul Textului este foarte scurtă şi succintă: „Acesta e un curs de miracole. E un curs impus.
Doar timpul când îl faci e la liberă alegere.
Liberul arbitru nu înseamnă că îi poţi stabili, programa.
Înseamnă doar că poţi alege ce vrei să înveţi la un moment dat.
Cursul nu îşi propune să predea semnificaţia iubirii, aceasta fiind mai presus de ce poate fi predat.
El îşi propune însă să înlăture blocajele care te împiedică să conştientizezi prezenţa iubirii - moştenirea ta firească.
Opusul iubirii este frica, dar ce e atotcuprinzător nu poate avea opus."
Prin urmare, cursul acesta poate fi rezumat foarte simplu în felul următor:
- realul nu poate fi ameninţat.
- irealul nu există.
- în asta constă pacea lui Dumnezeu.
|