Autor: alte cărți de autor(i)
Traducere: Gheorghe Fedorovici
Data apariţiei: octombrie 2019
Număr de pagini: 256
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-111-722-5
|
|
|
Prezentarea cărţii
Norul necunoaşterii
Cartea de faţă nu se adresează nimănui – aceasta pare să fie la prima vedere concluzia inevitabilă a celui care întâlneşte şirul de avertismente care închid într-o acoladă protectoare această lucrare.
După câte se pare, autorul ei pare să-şi fi dat toată silinţa să scrie o carte cât mai antipatică cu putinţă.
Căci "Norul" nu se adresează "specialiştilor", după cum nu se adresează nici amatorilor; necreştinilor, şi nici tuturor acelora dintre creştini. Dacă prin cine ştie ce nefericită întâmplare dai de cartea aceasta, pare să spună autorul ei, fă-mi un bine şi mai ales, fă-ţi un bine: nu o citi. Avertismentul violent care deschide şi însoţeşte această carte a fost supus unei atenuări constante de către editorii moderni, atunci când nu a fost considerată o abilă figură retorică pentru atragerea unei audienţe sporite.
Or, aceste avertizări trebuie înţelese mai curând asemeni observaţiilor care însoţesc de obicei produsele farmaceutice, prin care suntem preveniţi că trebuiesc ţinute departe de curiozitatea copiilor, de vreme ce ei nu ştiu când, cât, cum sau pentru ce trebuie luat medicamentul respectiv.
Pentru că într-adevăr, această carte este destinată unei afecţiuni anume şi unei patimi speciale: patima de Hristos.
Cu alte cuvinte, ea nu se adresează oamenilor "sănătoşi" - chiar dacă oricine ar citi-o măcar cu onestitate n-ar putea decât să fie de acord că măsura integrităţii sale de om este dată de distanţa la care se află de portretul omului duhovnicesc schiţat de-a lungul "Norului".
Mai mult, rolul ei nu este acela de a te vindeca de această împătimire, ci de a o agrava.
Prin urmare, două riscuri corespunzătoare îl aşteaptă pe cel care se încumetă să parcurgă această carte fără a fi determinat de altceva decât de o simplă curiozitate livrescă, ori de iluzia că va da în sfârşit peste piatra filozofală care-i va anula cu uşurinţă inerţia vieţii sale interioare, inundându-i sufletul cu realizarea promisiunilor vieţii viitoare.
Cel dintâi se expune la pierderea oricărui interes şi disponibilitate ulterioară pentru tema acestei scrieri, care nu este alta decât cea anunţată simplu de titlul ei: cum se poate uni sufletul cu Dumnezeu.
Pe când cel de-al doilea se află în pericolul atât de frecvent întâlnit, după cum o arată autorului "Norului" în acord cu toţi autorii de literatura ascetică şi mistică, de a simula o gesticulaţie pretins mistică şi de a forţa producerea unei "trăiri" potrivit reprezentărilor sale construite pe baza surselor de care a dispus şi, eventual, sub îndrumarea unui "maestru" care a parcurs un drum asemănător celui la care se angajează şi el acum.
|