Autor: Hermes Tismegistus alte cărți de autor(i)
Traducere: Dan Dumbrăveanu, Alexandru Anghel
Data apariţiei: martie 2006
Număr de pagini: 172
Format: 13x22 cm
ISBN: 973-7970-58-6
17,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Tabula Smaragdina. Divinul Poimandres.
Egiptenii aveau un subtil sistem de scriere hieroglifică, al cărui înţeles adevărat era cunoscut numai de preoţii de rang foarte înalt.
Existau de asemenea sisteme de scriere cu reprezentări sau simboluri accesibile unui cerc mai larg, iar unele dintre aceste misterioase semne au fost modificate, adaptate, pentru a fi înţelese de mulţime.
Hermes era interpretul iscusit şi fecund dintre natură şi om, era depozitarul cunoştinţelor referitoare la fenomenele naturii şi la raţiunea lor. Epitetul Trismegistos ("cel de trei ori mare") atribuit lui Hermes este de origine relativ târzie şi nu se întâlneşte la nici un autor anterior celui de al doilea secol creştin.
El a apărut, cel mai probabil, din formele mai vechi derivate de greci din surse egiptene originale. Lucrările atribuite lui Hermes Trismegistos, care sunt cel mai bine cunoscute şi în afară de orice discuţie, au fost cuprinse într-o culegere numită generic Corpus Hermeticum.
Tot aici apare de obicei şi un tratat intitulat Definiţiile lui Asclepios, care în mod eronat a fost atribuit lui Apuleius.
Alte scrieri hermetice cunoscute, adunate în cea mai mare parte de Patricius în "Nova de Universis Philosophia" (1593) sunt (în latină): Aphorismi sive Centiloquium Cyranides şi (în arabă, însă fără îndoială după un original grecesc) Discurs despre sufletul omenesc, care a fost tradus mai târziu de Heischer. Legătura dintre numele lui Hermes şi alchimie va explica ce se înţelege prin închidere hermetică şi va îndreptăţi folosirea expresiei "medicină hermetică" de către Paracelsus, sau cea de "francmasonerie hermetică" în cursul Evului Mediu.
Hermes era numit de către egipteni Tat, Taut, Thoth. Se consideră îndeobşte că datorită învăţăturii şi abilităţii sale, admirându-i totodată priceperea excepţională în arte şi ştiinţe, poporul i-a dat numele de Trismegistos sau "Cel de trei ori mare".
Thoth - sau cel numit cu diverse apelative, ca Tat, Tot, Taut, Thoth, şi reprezentat ca un personaj cu cap de ibis - era sfetnicul şi prietenul lui Osiris. Aceasta ne-o spune Diodorus Siculus.
El a fost însărcinat de către Osiris să o sfătuiască pe Isis în guvernarea ţării, atunci când Osiris a plecat să regenereze pământul şi să civilizeze popoarele.
Istoricul mai spune că Hermes a îmbogăţit limba, a inventat literele, a instituit rituri religioase, a transmis oamenilor numeroase cunoştinţe filozofice despre Providenţă, i-a iniţiat în astronomie, muzică şi alte arte. Mulţi sunt de părere că acest Thoth sau Hermes a trăit cu mult înainte de Moise. Unii au mers până acolo încât l-au identificat cu Adam, în timp ce aproape toţi istoriografii, înconjurând de mister personajul şi faptele sale, i-au atribuit puterea magiei, dacă nu chiar inventarea magiei.
Nu au lipsit nici cei care l-au privit ca fiind acelaşi cu Enoch sau Canaan, sau cu patriarhul Iosif. În ciuda tuturor exagerărilor de mai sus, cel mai probabil el a fost o persoană dotată cu geniu, care, cu mult înainte de Moise, inventase artele şi-i învăţase pe oameni primele rudimente de ştiinţă. Hermes a făcut ca învăţăturile sale să fie gravate în semne emblematice (hieroglife) pe table sau pe coloane de piatră (obeliscuri), pe care apoi le-a răspândit în toată ţara în vederea iluminării poporului şi a rânduirii ritualurilor pentru zei.
Este normal să deducem că aceleaşi inscripţii simbolice mai foloseau şi pentru a inspira teama care trebuia să însoţească" contemplarea fiinţelor spirituale - păzitorii vieţilor oamenilor şi cei care le hotărăsc destinele.
Alături de aceste învăţături religioase se găseau maxime politice şi morale pline de înţelepciune. Se spune că mai târziu a mai trăit un Thoth sau Hermes.
Era la fel de venerat ca primul şi în special lui îi era asociat, de unii, numele de Trismegistos.
După părerea lui Manetho, el este cel care a tradus caracterele sacre ale primului Hermes gravate pe table de piatră ce fuseseră îngropate în pământ, şi le-a explicat într-o seamă de cărţi păstrate în templele egiptene.
Acelaşi autor îl numeşte "fiul lui Agathodaemon (Daimonul cel bun)", şi adaugă faptul că lui i se datorează atât restaurarea înţelepciunii lăsate moştenire de primul Hermes cât şi renaşterea, la egipteni, a geometriei, aritmeticii şi artelor, după ce mult timp fuseseră pierdute sau neglijate.
Prin interpretarea pe care a dat-o simbolurilor înscrise pe vechile table sau coloane, el a obţinut recunoaşterea de către societatea antică a instituţiilor create de el însuşi.
Pentru a le perpetua influenţa asupra poporului, el a încredinţat preoţimii grija de a păstra interpretarea pe care o dăduse însemnelor de pe coloanele de piatră.
Ca urmare, el s-a bucurat de un deosebit respect din partea poporului şi a fost mult timp venerat drept restaurator al învăţăturii şi artelor. Se spune că a scris un număr foarte mare de cărţi şi comentarii la tablele primului Hermes, care tratau despre principiile universale, despre natura universului şi despre sufletul omului; despre guvernarea lumii de către mişcarea stelelor (altfel spus, despre astrologie); despre lumina Divină şi despre umbra sa, sau despre cealaltă parte a sa (prezentată mai departe), din viaţa întrupată, despre modalitatea de a respira sau mijloacele de a fi în această lume - care, în comparaţie cu viaţa luminii neîntrupate, reprezintă întunericul. În afară de aceste idei profunde, el se ocupă de natura şi ordinele fiinţelor cereşti, de multitudinea elementelor şi enunţă majoritatea noţiunilor ce vor intra mai târziu în vocabularul kabbaliştilor şi rozacrucienilor.
El ordonează astrologia într-un adevărat sistem; scrie tratate de medicină; detaliază, într-o manieră inspirată, toate aspectele ştiinţifice ale anatomiei, precum şi cele mistice referitoare la originea şi lucrarea lumii şi a naturii vieţii omului.
Clement din Alexandria pune pe seama lui Hermes treizeci şi două de cărţi de teologie şi filozofie, precum şi şase de medicină, la unele dintre ele menţionând şi subiectul pe care îl abordează; din păcate, nici una dintre acestea nu s-a păstrat până astăzi.
|