Shinto

        Conceptual şi doctrinar, gândirea religioasă a japonezilor nu s-a dovedit echivalentă cu a altor religii în care făpturile sacre,, zeităţile, erau uneori creatoare de lumi şi de fiinţe,alteori distrugătoare de universuri, fără ca oamenii să poată interveni cu eficacitate.

        În Shinto, între om şi zeitate se întâmplă un dialog permanent ca între egali, o comunicare cu rol terapeutic major pentru făptura profană.
        Pentru japonezii din trecut, dar parţial şi pentru cei de astăzi, a rezultat o conduită cu totul caracteristică lor, ghidată de exigenţele spirituale ale shintō-ului.

        Religia Shinto s-a fondat şi s-a împlinit în spiritualitatea niponă bazându-se nu pe o doctrină propriu zisă, ci pe un sistem de valori care circulă ca un fluid principal în conştiinţele oamenilor pentru a se închega în cele din urmă în nişte tradiţii de cult religios concepute în aşa fel încât să-l ţină pe om cât mai aproape de mediul său natural.

        Pe acest fundament s-a aşezat şi comportamentul religios din shinto, iar această religie îi ordonează japonezului existenţa sub toate aspectele cu moderaţie şi continuitate, fără alunecarea spre misticism, excese ori tentaţii de prozelitism.