Autor: Cristian Constantin Ţurcanu alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: 2006
Număr de pagini: 110
Format: 14x20 cm
ISBN: 973-86240-5-3
15,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Trezirea sufletului
Însănătoşirea, întremarea şi chiar trezirea plenară a sufletului a fost o preocupare constantă a oamenilor din toate timpurile. Experienţa pe care am acumulat‑o timp de mai bine de zece ani de activitate în domeniul "îmbunătăţirii trăitului" s‑a concretizat într‑o carte originală, cu titlul Trezirea sufletului. Ceea ce am prezentat în această carte constituie o metodă originală de însănătoşire şi trezire a sufletului.
Metoda expusă este totodată o viziune globală asupra vieţii. De asemenea este abordată şi menirea fundamentală a oricărui om, care este desăvîrşirea sufletului.
Căile spirituale şi religioase ale omenirii, într‑un mod direct sau indirect, vizează aceeaşi problemă. Fiecare sistem religios îşi propune să conducă sufletul la desăvîrşire şi prezintă metodele specifice prin care se poate obţine aceasta.
Însă din punctul meu de vedere nici unul dintre sistemele religioase actuale, nu are viziunea integrală asupra problemelor legate de trezirea sufletului. Ceea ce am expus în carte poate fi de un real folos tuturor, deoarece am prezentat toate etapele prin care trece sufletul oricărui om în drumul său spre desăvîrşire, indiferent de calea pe care o urmează.
|