Autor: Paul Davies alte cărți de autor(i)
Traducere: Alexandru David
Data apariţiei: decembrie 2008
Număr de pagini: 178
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-50-1258-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Ultimele trei minute
Pentru viitorul foarte îndepărtat al universului se întrevăd două scenarii: diluarea într-o infinită beznă pustie şi implozia catastrofală, inversul big bang-ului din care s-a născut totul.
Vom pieri deci – nu noi, fireşte, ci urmaşii noştri, care vor avea probabil puţine trăsături umane – fie prin îngheţ, fie prin ardere.
La prima vedere am fi tentaţi să spunem că universul e condamnat, iar odată cu el, toate fiinţele.
Această concluzie sumbră îşi găseşte în cartea lui Paul Davies un spectru larg de variante şi nuanţări: poate că, deşi trăim într-o lume limitată în spaţiu şi timp, vom dăinui şi vom gândi nelimitat; poate că vom rezista la nesfârşit îngheţului hibernând tot mai mult; sau poate că universul însuşi nu e decât o parte dintr-o entitate mult mai vastă, iar urmaşii noştri vor putea crea alte universuri în care să evadeze.
Oricum, nu e exclus ca, peste mii de miliarde de ani, soarta universului să depindă de fiinţele inteligente care-l vor popula.
Departe de a dori să impună un final fericit, în Ultimele trei minute autorul Paul Davies scrie povestea stranie şi tulburătoare a celui mai îndepărtat viitor imaginabil.
Fizician, cosmolog şi astrobiolog de frunte, Paul Davies a primit în 1995 prestigiosul Premiu Templeton pentru contribuţiile sale la reconcilierea ştiinţei cu religia.
|