Autor: Dan Oltean alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: 2008
Număr de pagini: 476
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-642-150-1
24,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Religia dacilor
Lucrarea de faţă reprezintă o abordare pe cât posibil exhaustivă a religiei dacilor.
Au fost cercetate, rând pe rând, doctrina, riturile, sacrificiile, structura corpului preoţesc, reformele religioase, arhitectura sacră, asemănările dintre religia dacilor şi religiile popoarelor învecinate, reculul fenomenului religios dacic de după cucerirea romană, legăturile şi interferenţele religiei dacilor cu religia creştină, precum şi nenumăratele moşteniri de ordin spiritual pe care românii le datorează dacilor.
Până acum, religia dacilor a fost privită din perspectivă arheologică şi a izvoarelor scrise, de către arheologi şi istorici; dintr-o perspectivă strict doctrinară, de către teologi şi din punctul de vedere al urmelor regăsibile în folclorul românesc, de către antropologi sau etnologi.
Această deficienţă de metodă oferă o viziune mult fărâmiţată a ansamblului.
Faţă de tot ce s-a publicat anterior, lucrarea noastră are avantajul îmbrăţişării pluridisciplinare, ce conduce câtre înţelegerea mai profundă şi mai nuanţată a unui fenomen despre care nu ne-au rămas prea multe mărturii scrise.
|