Autor: Patricia Evans alte cărți de autor(i)
Traducere: Adina Mavrodin
Data apariţiei: septembrie 2018
Număr de pagini: 272
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-728-709-0
|
|
|
Prezentarea cărţii
Relaţii verbale abuzive
Trebuie să citeşti această carte dacă răspunzi afirmativ la una sau mai multe dintre următoarele întrebări:
- ţi se pare că partenerul este iritat sau supărat pe tine de mai multe ori într-o săptămână?
- neagă că este supărat, în pofida evidenţei?
- după încercările de a discuta despre suferinţa emoţională sau nefericirea pe care ţi-o provoacă, ai în continuare impresia că problema nu s-a rezolvat?
- se întâmplă să rămâi deseori uimită şi frustrată de răspunsurile lui, ca şi cum fiecare aţi vorbi în altă limbă?
Cunoaştem cu toţii persoane care au parte de un tratament abuziv din punct de vedere verbal într-o relaţie, dacă nu cumva trăim noi înşine această experienţă.
În cartea de faţă vei găsi aprobare şi înţelegere - nu exagerezi, nu "este doar o părere" - şi vei fi învăţată cum să procedezi pentru a schimba situaţia.
Aceasta este a doua ediţie, adăugită, în care Patricia Evans investighează efectele distrugătoare ale abuzului verbal asupra copiilor şi familiei şi oferă informaţii şi recomandări valoroase atât pentru terapeuţi, cât şi pentru cei care caută sprijinul lor.
Această carte este destinată tuturor. S-a întâmplat ca exemplele, experienţele şi istorisirile pe care le conţine să-mi fie relatate de către femei. În consecinţă, sper că nu voi aduce niciun prejudiciu nimănui referindu-mă la trăirea de către femei a confuziei şi durerii specifice abuzului verbal.
În scopul de a proteja confidenţialitatea identităţii femeilor care mi-au împărtăşit experienţele lor, am schimbat numele, ca şi circumstanţele de identificare a lor. Femeile pe care le descriu sunt diferite. Ele sunt partenerele sau ex-partenerele unor agresori verbali. Abuzul verbal este un gen de molestare care nu lasă
urme comparabile cu violenţa fizică. Poate fi însă la fel de dureros, iar revenirea posttraumatică a persoanei afectate poate dura chiar mai mult. Victima abuzului trăieşte într-un tărâm din ce în ce mai confuz.
Dacă în public bărbatul afişează o anumită imagine, în particular, el poate deveni cu totul diferit. Izbucnirile de mânie sau subminarea subtilă, indiferenţa rece sau aerele de superioritate, sarcasmul sau reţinerea tăcută, constrângerea manipulatoare sau pretenţiile iraţionale sunt fenomene obişnuite.
Ele sunt totuşi acoperite prin întrebări de genul: „Ce e în neregulă cu tine?", „Faci din ţânţar armăsar" şi multe-multe alte forme de negare a săvârşirii unui abuz.
|