Autor: colectiv redacţional alte cărți de autor(i)
Traducere: vol 2
Data apariţiei: mai 2010
Număr de pagini: 151
Format: 15x20,5 cm
ISBN: 978-973-8279-52-0
|
|
|
Prezentarea cărţii
Ghizii tainici spirituali din lumea de dincolo, 2 volume
Ce există întotdeauna în anumite tărâmuri sublime din Universul astral vin adeseori să ne inspire şi chiar să ne salveze, dacă merităm aceasta şi, dacă, eventual, este cazul.
Unii dintre ei au anumite specializări extraordinare şi ne ajută să descoperim şi chiar să ne deschidem într-un mod inefabil faţă de anumite energii tainice, subtile, divine ce există fără încetare în Universul astral şi care sunt nesfârşite.
Atunci când unele fiinţe umane se confruntă cu probe spirituale majore, Ghizii spirituali le oferă imbolduri şi sugestii creatoare care le ajută să triumfe asupra unor astfel de încercări.
Atunci când Ghizii spirituali din lumea de dincolo intervin oarecum în forţă, dar totuşi blând, suntem inspiraţi şi ne vin idei geniale. Totodată, atunci forţa noastră interioară, benefică se amplifică, iar dacă este necesar, în felul acesta fiinţa umană respectivă chiar reuşeşte şi face salturi spirituale uimitoare mai ales pentru ea însăşi.
Prin înzestrările profund benefice, excepţionale de care dispune, cât şi prin energiile divine pe care ei le evocă şi le revarsă în universul nostru lăuntric, Ghizii spirituali din Universul astral ne ajută să ne trezim lăuntric, să ne maturizăm, spre a atinge, în felul acesta, o perspectivă net transformatoare atât asupra noastră, cât şi asupra realităţii înconjurătoare.
Cu ajutorul extraordinar şi adeseori nebănuit al Ghizilor spirituali din tărâmurile mirifice care există în Universul astral, atât îndoielile demoniace născânde sau persistente, cât şi contradicţiile interioare se estompează şi apoi dispar ca prin farmec.
Prin intermediul ajutorului lor, ne deschidem cu uşurinţă faţă de aceia care merită şi nimic nu ne mai separă de sufletele minunate care ne înconjoară.
Chiar şi atunci când nu bănuim aceasta, Ghizii spirituali există şi acţionează aproape fără încetare în tărâmurile subtile (ce există în Universul astral), impulsionându-ne în felurite moduri profund benefice, atât la nivelul învelişurilor mental (Mano-Maya-Kosha) şi supramental Vijnana-Maya-Kosha) din sfera corpului astral ce există în fiecare fiinţă umană, cât şi la nivelul învelişului său eteric (Prana-Maya-Kosha).
De multe ori, aceste fiinţe de lumină (Ghizii spirituali din Universul astral) sunt în mod direct responsabile pentru felurite sincronicităţi uluitoare sau pentru anumite trăiri lăuntrice de excepţie, care fac să apară şi să se amplifice în mod gradat pentru noi binele divin.
Ghizii spirituali sunt plini de iubire, de atenţie şi de altruism faţă de noi, manifestându-se întotdeauna ca nişte prieteni fideli şi adevăraţi, care nu ne trădează şi nu ne înşeală niciodată.
Ei fac aceasta indiferent de testele spirituale prin care trecem şi pe care le depăşim în final, fiecare dintre noi triumfând la momentul potrivit.
Ghizii spirituali ne ajută, în mod spontan, în felurite moduri profund benefice, iar atunci când le solicităm într-un mod clar şi intenţionat ghidarea, inspiraţia şi sprijinul, ajutorul lor este cu atât mai pregnant şi mai profund.
Ghizii spirituali acţionează, atunci când este cazul, într-un mod admirabil pentru a ne ajuta să intuim şi chiar să descoperim ce înseamnă în realitate structurarea unei fraternităţi atemporale şi de proporţii gigantice care uneşte fără încetare Universul fizic (cu tot ceea ce acesta are bun, frumos şi adevărat) cu Universul astral (în care sunt cuprinse toate manifestările mirifice, paradisiace şi divine).
Fără îndoială că toate aceste informaţii de o complexitate cu totul aparte sunt rezervate implicit celor capabili să simtă într-un mod direct influenţa divină, misterioasă, profundă şi adeseori copleşitoare a acestor entităţi elevate ce sunt alcătuite din tainică lumină, ce sunt dispuse să ne ajute într-un mod dezinteresat în tot ceea ce realizăm bun, divin, frumos şi inspirat.
Pentru fiinţele umane blazate, obtuze ori sceptice, nu este deloc uşor să poată fi explicate atât aceste taine, cât şi modul în care se manifestă (la momentul potrivit) prezenţa subtilă, adeseori inefabilă, a acestor entităţi evoluate ce acţionează imediat din Universul astral, atunci când în fiinţa noastră sunt deja create condiţiile necesare ce fac să apară comuniunea misterioasă cu ele.
Revelaţia acestui ajutor misterios sau a acestei protecţii, care ne este oferită cu iubire, cu bunătate, cu generozitate, cu entuziasm, cu bunăvoinţă şi cu altruism din lumea de dincolo (Universul astral) ne întăreşte, atunci când este cazul, demnitatea, încrederea în sine şi respectul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l avem atât faţă de celelate fiinţe umane, cât şi faţă de noi înşine.
Prin intermediul ajutorului tainic al Ghizilor spirituali din lumea de dincolo (Universul astral), fiecare fiinţă umană care este pregătită să le recepteze mesajele şi ghidarea se va simţi adeseori binecuvântată şi sprijinită în tot ceea ce face bun.
|