Autor: Kiki Skagen Munshi alte cărți de autor(i)
Traducere: Tania Şiperco
Data apariţiei: decembrie 2009
Număr de pagini: 160
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-92072-0-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Nonny, Nani
Povestea indiană a început pentru Kiki Skagen Munshi în anul 1965, cand, aflată la studii în Ahmedabad, s-a îndrăgostit de profesorul G.S.Munshi. Din acest mariaj a rezultat o fiică, Zia, născută la New Delhi în 1973.
Intrând în rândurile diplomaţiei americane, Kiki a fost trimisă în misiuni în diverse ţări, printre care şi România, unde a lucrat timp de 4 ani, până în 1987, ca director al Bibliotecii Americane din Bucureşti. După moartea soţului, povestea de dragoste a autoarei cu India nu a luat sfârşit. "M-am îndrăgostit de două ţări" declară Kiki: "India şi România".
În anul 1997 ea s-a întors în India, ca ataşat de presă la New Delhi. Imediat după aceea, în anul 2000 Kiki s-a întors în România, într-o nouă misiune diplomatică, de consilier cultural al Ambasadei Statelor Unite.
Cartea de faţă are o poveste incredibilă: a fost scrisă în anii ’60, când autoarea a locuit pentru o vreme în palatul maharajahului din Bikaner, înainte ca xeroxul să pătrundă în India. Printr-o întâmplare nefericită, ambele manuscrise s-au pierdut: unul prin poşta indiană, celălalt din neatenţia agentului american. Descurajată, Kiki a renunţat la roman, până anul trecut, când s-a apucat să rescrie povestea.
Recăsătorită astăzi cu Wayne Harris, autoarea trăieşte în munţii Californiei de Sud, făcând plimbări cu caii săi româneşti (Haiduc şi Hidalgo) şi scrie un roman a cărui acţiune se petrece în... România.
|