Autor: Joshua Foer alte cărți de autor(i)
Traducere: Lucian Popa
Data apariţiei: februarie 2012
Număr de pagini: 320
Format: 14x20,5 cm
ISBN: 978-606-600-482-4
|
|
|
Prezentarea cărţii
Memoria inteligentă
Un om obişnuit iroseşte cam patruzeci de zile pe an pentru a compensa lucrurile pe care le-a uitat.
O astfel de persoană era şi jurnalistul american Joshua Foer... până in 2005, când a asistat la Campionatul de Memorare al Statelor Unite cu intenţia de a scrie un articol pentru o revistă.
Fascinat de performanţele "atleţilor minţii", a început să se antreneze în tehnici de memorare, ajutat de Ed Cooke, un tânăr maestru european.
A ajuns să stăpânească metode vechi de mii de ani - precum palatul memoriei - folosite de Cicero şi de alţi mari oratori ai Antichităţii, dar şi de învăţaţii Evului Mediu. După numai un an, Joshua Foer a devenit campionul la memorare al SUA, uimind o lume întreagă. Cartea de faţă este povestea transformării sale dintr-o persoană obişnuită, care uită unde a pus cheile de la maşină (sau chiar maşina), într-un as al memorării, capabil să reţină ordinea cărţilor dintr-un pachet de joc în cinci minute şi să spună pe de rost sute de zecimale ale numărului pi.
Antrenarea memoriei poate părea inutilă în această epocă a memoriilor externalizate, în care avem hârtie, computere, telefoane mobile.
În mod paradoxal, acum mai mult ca niciodată, când rolul memoriei se erodează rapid, avem nevoie să ne cultivăm amintirile, depozitarele valorilor noastre şi sursa caracterului nostru.
Scrisă cu mult umor şi cu inteligenţă, cartea este o pledoarie pentru redescoperirea lumii în care trăim şi pentru auttodepăşire.
|