Autor: Alfredo Lopez Austin    alte cărți de autor(i) Traducere: Liviu Popescu Data apariţiei: februarie 2012 Număr de pagini: 365 Format: 13x22 cm ISBN: 978-973-111-216-9 48,00lei Comandă prin telefon: vodafone 0723.543279 Whatsapp Grup

Tamoanchan şi Tlalocan

În viziunea aztecilor, au existat două locuri misterioase - Tamoanchan şi Tlalocan. Deşi sunt considerate importante din punct de vedere cosmologic, trimiterile la ele în mitologia aztecă rămân obscure.   

        Miturile despre Tamoanchan îl descriu ca pe locul de obârşie al tuturor fiinţelor. Tlalocan, în schimb, era un paradis terestru situat în interiorul unui munte veşnic verde şi frumos, locul în care sălăşluiau oamenii care au murit prin înec, răpuşi de fulger sau de boală.

        Istoricii au încercat să înţeleagă şi să clarifice semnificaţia acestor două locuri din secolul 16. Astăzi, cei care studiază religia vechilor mexicani încearcă să le găsească în sistemul cosmic, pentru a înţelege mai bine gândirea religioasă mesoamericană, dar sursele scrise cu privire la aceste două locuri sunt greu de înţeles.

        În Tamoanchan şi Tlalocan autorul Alfredo Lopez Austin oferă noi interpretări ale mitologiei aztece bazate pe surse istorice scrise, surse iconografice şi credinţele indienilor moderni.

        "Ţinuturi ale ceţii. Astfel au definit Tamoanchan-ul şi Tlalocan-ul poezia, imnurile sacre şi descrierile religiei străvechi. Dar cuvântul ceaţă lămureşte prea puţin, pentru că ceaţa, ca prezenţă sau cuvânt, atenuează clarobscurul, şterge contururile, opacizează culorile, ghidează în chip înşelător mâna ce voieşte să atingă şi tulbură miresmele cu masa ei umedă.

        Ceaţa este tăcere. Neagă mişcarea atunci când o învăluie iar fâşiile sale simulează că ceea ce este static se mişcă. Ceaţa amestecă somnul cu veghea. În cazul nostru amestecă de asemenea istoria cu mitul.

        Tamoanchan este loc al creaţiei. Perechea supremă, Ometecuhtli şi Omecihuatl, trimite din Tamoanchan germenele anemic al fătului în pântecele mamei şi tot Tamoanchan a fost locul în care, în timpul primordial, zeii au pus porumbul pe buzele omului după ce au zdrobit boabele cu propriile lor masele.

        Tlalocan, în schimb, este loc al morţii. Este un munte gol plin de roade deoarece în el există un sezon productiv etern. În interiorul său ajung oamenii morţi sub protecţia sau în urma atacului zeului ploii. Cu toate acestea, Tamoanchan şi Tlalocan se confundă. Astfel par să fi stat lucrurile încă din timpurile străvechi."                      Alfredo Lopez Austin