Autor: Amita Bhose alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: iunie 2012
Număr de pagini: 144
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-93049-3-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Sergiu Al-George văzut de noi, indienii
Cartea aceasta s-a născut dintr-o privire. A bărbatului care, cu câteva luni în urmă, se oprea în faţa standului editurii Cununi de stele, îmbrăţişa în gând cărţile Amitei Bhose şi apoi, cu o speranţă un pic adumbrită de căutarea îndelungată, întreba: "Aveţi vreo carte a lui Sergiu Al-George?".
Ştia că oficial există doar cele trei cărţi fundamentale, în posesia cărora se afla, citise şi cartea "Şocul amintirilor" a soţiei indianistului, Dorina Al-George dar, cred eu, presimţea că ar mai fi ceva, ceva nedefinit, legat de numele spre care îl purtaseră paşii: Amita Bhose. Privirea lui era atât de deznădăjduită, că am avut impresia că însăşi existenţa lui depinde de acea carte nescrisă, negăsită încă. Şi atunci, urmărindu-l îndepărtându-se, am înţeles că, de fapt, venise momentul să reunesc într-o carte tot ce a scris Amita Bhose despre Sergiu Al-George.
Nu a fost greu, pentru că domnia-sa a păstrat, cu grijă, articolele scrise despre bunul său prieten, articolele altora despre Al-George, nu multe, şi şi acelea postrevoluţionare, căci înainte de 1989 puţini se încumetau să-l pomenească; printre acestea, convorbirile lui Nicolae Steinhardt cu Al-George, publicate în Convorbiri literare în serial; până şi tăieturile din ziare care anunţau plecarea indianistului din această lume.
Le-am structurat cronologic - ca şi scrisorile, recenziile - însă am ales spre întâmpinarea cititorilor amplul articol Ultimul drum al lui Sergiu Al-George apărut postum, în noiembrie 1992, în Literatorul.
Ca prefaţă mi s-a părut potrivit textul Dorinei Al-George, în mare parte inedit, căci nu l-am regăsit decât ca primă parte, drept postfaţă la Bhagavad-Gita, publicată de Editura Informaţia, în 1992, şi la care Amita Bhose face referire în articolul La reeditarea Bhagavad-Gitei.
Textul Dorinei Al-George l-am dactilografiat în 1991 la maşina de scris a lui Didi - aşa îi spuneam noi, studenţii, profesoarei noastre, Amita Bhose, Didi însemnând "soră mai mare în bengali"- şi se află în arhiva domniei sale, cu mici însemnări ale sale pe margine, cu creionul. Volumul reuneşte articolele, studiile, recenziile cărţilor lui Sergiu Al-George, traducerea conferinţei pe care acesta a susţinut-o la al cincilea Congres Internaţional de sanscrită de la Banares, însoţită de note ample ale traducătoarei (Amita Bhose), prezentările operei lui Al-George făcute de autoare la Ambasada Indiei, Ramakrishna Mission din Calcutta, scrisori inedite ale Amitei Bhose în care pleda pentru traducerea operei lui Al-George.
De cercetăm bibliografia sanscritologului până la moartea Amitei Bhose, 1992, singurele traduceri, recenzii, interviuri, articole despre Sergiu Al-George sunt cele realizate de domnia-sa.
Dincolo de valoarea ştiinţifică, această carte fiind singura care analizează şi prezintă, din punctul de vedere al unui alt mare specialist în cultura indiană, activitatea de sanscritolog a lui Sergiu Al-George, volumul are şi valoare memoralistică, deoarece îl cunoaştem şi pe omul Al-George, cel ce se aşeza în bancă, alături de studenţi. Intitulată Sergiu Al-George vãzut de noi, indienii - cartea s-ar putea numi la fel de bine Sergiu Al-George vãzut de noi, românii.
Deoarece Didi "a iubit ţara noastră poate mai mult decât mulţi români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei" (Zoe Dumitrescu-Buşulenga); a trăit şi a murit în România din dragoste pentru opera eminesciană, a creat de una singură, o punte de legătură între cultura română şi cea indiană.
Într-un interviu, Amita Bhose se întreba în ce categorie o va situa o istorie a eminescologiei române şi străine? În cea a exegeţilor români sau străini?
Răspunsul ni l-a dat doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga mai sus, în postfaţa cărţii Eminescu şi India, apărută la editura Cununi de stele.
Cât despre Sergiu Al-George, acesta va fi perceput de indienii care l-au cunoscut ca având "aceeaşi structură mentală ca şi sanscritologii indieni; altfel n-ar fi putut să înţeleagă spiritualitatea indiană în propria-i perspectivă. "Didi îl şi numeşte "indo-român" şi "fiu spiritual al Indiei". Şi totuşi, fiul spiritual al Indiei a vizitat India târziu, o avea însă în suflet. Marele specialist al lingvisticii sanscrite, precum şi al culturii indiene vechi, Sergiu Al-George avea să-i mărturisească lui Nicolae Steinhardt, în detenţie fiind: "Spre deosebire de Mircea Eliade n-am fost în India. Ţara aceasta, pe care nu o cunosc, o port în inimă şi-n minte. O văd scăldată în azurul înţelepciunii şi rourată de smerenie."
Pentru el, "India este o a doua patrie". Poate şi de aceea s-a apropiat de Amita Bhose, cea care făcuse drumul în sens invers, din India spre România unde-şi aflase domnia-sa a doua patrie.
S-au regăsit întru Eminescu, Brâncuşi, Blaga. Ca şi Sergiu Al-George, Amita Bhose avea să susţină şi să demonstreze ideea "Eminescu a cunoscut filologia şi filosofia indiană "mai mult decât marii săi exegeţi au fost dispuşi să creadă".
La îndemnul lui Sergiu Al-George, Amita Bhose a tradus Iona lui Marin Sorescu în bengali, limba lui Tagore. "Îi datorez interpretarea piesei ca un sacrificiu de sine -atmanyajna - (notă Amita Bhose), aşa cum a spus dumnealui în sanscrită." Un sacrificiu de sine a fost viaţa lui Sergiu Al-George, deşi nu l-a văzut astfel. Nicolae Steinhardt, în scrisoarea ce însoţeşte textul Convorbirilor, îl prezintă în aceşti termeni: "medic şi orientalist, mi-a fost coleg de detenţie şi - îndrăznesc a spune - prieten. Un om admirabil. Textul meu reprezintă amintiri şi convorbiri libere despre subiecte foarte diferite (artă, medicină, drumeţie, literatură, etică) cu omul acesta de mare valoare, ţinută şi cultură." Mircea Eliade, în singurul articol publicat în 40 de ani în periodicele româneşti afirmă despre Sergiu Al-George că "a fost, fără îndoială, cel mai înzestrat şi cel mai creator indianist român". Regretă că doar câteva dintre studiile acestuia sunt publicate în revistele străine de orientalistică.
Totodatã îşi exprimă speranţa că ultima sa carte - Arhaic şi universal: India în conştiinţa culturală românească - va fi tradusă, deoarece ilustrează "o nouă metodă comparativă pentru cercetarea şi înţelegerea creaţiilor civilizaţiilor tradiţionale". E ceea ce a susţinut mereu Amita Bhose - traducerea într-o limbă de circulaţie internaţională a cărţilor şi studiilor lui Sergiu Al-George, pentru că tot mai mulţi specialişti, inclusiv cei indieni, să poată avea acces la exegezele acestui mare savant.
Arhaic şi universal, cel puţin, "va servi criticii contemporane indiene ca model desăvârşit pentru analiza operelor scriitorilor clasici, după canoanele esteticii indiene." Spre deosebire de Mircea Eliade, Amita Bhose avea să şi facă demersuri în această direcţie: mărturie sunt scrisorile adresate Ambasadei Indiei la Bucureşti, reprezentanţilor Ramakrishna Mission din Calcutta.
Deschizătorul de drumuri în studiile de indianistică, singurul sanscritolog român, cunoscând sanscrita până la ultimele-i subtilităţi, Sergiu Al-George avea să ajungă în India şi să cunoască marii filosofi şi sanscritologi indieni şi datorită Amitei Bhose.
Tot Amita Bhose a fost mâna destinului care i-a scos-o în cale, la Calcutta, pe Maitreyi. De acolo, din oraşul natal al "Amitei" - aşa-i spuneau Sergiu Al-George şi soţia sa, Dorina Al-George, în casa cărora era oaspete deseori - acesta avea să aducă în ţară două cărţi în bengali, oferindu-i-le Amitei Bhose cu dedicaţie: "Omagiu de prietenie şi afecţiune din partea unuia care a ajuns la fruntariile visului."
|