Autor: Clara Toma alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: noiembrie 2014
Număr de pagini: 80
Format: 21x30 cm
ISBN: 978-973-1859-79-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Eu, Femeia către Tine, Bărbatul
O carte specială, despre iubire şi relaţii, în care se împletesc versuri, proză şi imagini cuprinzând ipostaze ale Dansului Vieţii în Doi, aşa cum sunt ele văzute, gândite, simţite, trăite prin ochii, mintea, trupul şi sufletul unei femei.
Indiferent de modul în care ajungem să jucăm pe scena relaţiei noastre, indiferent de intensitatea trăirilor personajelor pe care le întruchipăm, de numărul spectatorilor ori de durata piesei, rolurile se cer asumate în totalitatea lor, până la ultima replică, până la căderea cortinei sau... până la ultima suflare.
Odată intrată pe scenă alături de tine, nu-mi pot delega rolul de femeie, nu mă pot dezice de actele care nu-mi plac şi nu pot sări peste replicile ce mă fac să mă simt inconfortabil, nu pot, desigur, nici să reduc piesa la pasajele care mă încântă pe mine sau mă tentează să le reproduc la infinit.
Nu pot să ies din scenă şi să mă pierd printre spectatori, nu pot fugi în culise lăsând un act neterminat, nu pot să-mi părăsesc rolul cu care am intrat pe scenă şi să umplu timpul şi spaţiul piesei noastre cu replici dintr-o piesă jucată demult, fără să-mi asum consecinţele unui fiasco la nivelul trăirilor interioare sau la nivelul consecinţelor exterioare.
În dansul comun, eu îmi înşir pe ring paşii diafani în conduri de femeie, iar tu îţi asumi paşii tăi calculaţi, de bărbat; odată ce am decis să jucăm, să dansăm, să aprindem artificii de-o noapte sau să proiectăm edificii de-o viaţă împreună, este necesar să ne asumăm rolurile.
Cu cât unul din noi va uita din replici ori va sări peste paşi, cu atât, vrând sau nevrând, celălalt, pentru a salva piesa sau dansul, va prelua părţi secundare sau esenţiale din rolul celuilalt, iar mai devreme sau mai târziu, confuzia rolurilor, suprapunerea sau abandonarea lor va crea o imagine tristă şi debusolantă a unui act ratat...
Cântând în duet, nu ne putem înlocui partiturile unul altuia, nici prin acord şi nici pe furiş, fără să ne asumăm riscul unei simfonii de care nimeni nu se poate bucura.
Putem, cel mult, când şi când, atunci când e nevoie şi când e posibil, să acoperim discret o sincopă a celuilalt, un lapsus sau o ezitare pentru ca opera să rămână în armonie în pofida micilor dizarmonii ce se iscă între instrumente şi note... Nu putem însă sa ne punem în locul şi în rolul celuilalt fără ca relaţia să nu se dizolve odată cu noi.
Indiferent de cine a fost regizată şi ce formă îmbracă, în piesa în care joacă un bărbat şi o femeie, rolurile nu pot fi schimbate în niciun sens fără ca spectacolul să devină altceva decât ceea ce îi era dat să fie şi fără ca personajele să-şi piardă identitatea pe care o aveau atunci când numele lor au fost alese de Autor să fie, pentru o vreme, alături pe acelaşi afiş, în aceeaşi piesă...
Ca să îmi pot juca rolul meu de Femeie până la capăt şi cât mai bine alături de tine, te invit să îţi joci cât mai autentic şi cât mai asumat rolul Bărbatului de lângă mine. Dincolo de roluri, în ele şi prin ele, ne vom (re)descoperi pe Noi, cei care Suntem ...
|