Autor: Iordanes alte cărți de autor(i)
Traducere: David Popescu
Data apariţiei: decembrie 2014
Număr de pagini: 400
Format: 14,5x20,5 cm
ISBN: 978-606-699-004-2
|
|
|
Prezentarea cărţii
Getica lui Iordanes
Cel ce vrea să afle istoria Daciei din surse directe, adică din cronici contemporane evenimentelor sau apropiate ca timp, are parte de nişte surprize. Prima ar fi aceea că despre Dacia şi despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împăraţi sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani.
Menţionăm câteva nume dintr-o perioadă istorică cuprinsă între sec.l î.Hr şi primele trei secole după Hristos: Diodor din Sicilia (Cartea 21 din Biblioteca istorica), Dio Cassius (Istoria romana. Cartea 67 şi 68), împăratul Augustus,Titus Livius, Dio Chrysostomos [Getica),Criton, (medicul personal al lui Traian (Getica), Traian [De bello dacico), Tacit (biografia lui Traian). A doua surpriză este că niciuna din operele autorilor citaţi referitoare la Dacia nu mai există! Ceea ce a ajuns la cunoştinţa publică se datorează unor referiri indirecte. Lista este mult mai lungă.
Unele explicaţii punctuale s-ar putea găsi. Resentimente umane, să zicem. Când Domiţian, de pildă, a decretat drept crimă citirea cărţilor despre daci ale lui Titus Livius, ne putem gândi la necazurile pricinuite de daci împăratului, care, învingător în două războaie, a trebuit totuşi să le plătească tribut învinşilor. Apărarea reputaţiei ştirbite ar fi altă explicaţie, în cazul interdicţiei promulgate de împăratul Caracalla, privind simpla rostire a numelui get pentru a scoate din conştiinţa publică faptul că şi-a asasinat propriul frate, Geta, interdicţie urmată de un adevărat carnagiu soldat cu aproape 20 de mii de victime. Totuşi, apar destule semne de întrebare. Ne-am putea folosi de câteva exemple dintr-o multitudine de cazuri. Pe de o parte, ridicarea unei columne, o capodoperă arhitecturală consacrată victoriei romane asupra dacilor, care exprimă orgoliul şi satisfacţia împăratului Traian, dar şi un neobişnuit omagiu şi dovadă de respect la adresa unor mari învinşi, dacii, sau, mai târziu construirea arcului lui Constantin cu acele statui de daci simbolizând nobleţea şi înţelepciunea unui neam şi alte asemenea, coroborate, pe de altă parte cu dispariţia dovezilor la vârful istoriei, amploarea interdicţiilor culminând câteva secole mai târziu cu dispoziţia papei Grigore cel Mare de ardere, pur şi simplu, a cărţilor despre daci. Aceasta indică, în mod paradoxal, un contrast între bunul simţ public şi o evidentă acţiune politică al cărei scop nu ar fi altul decât o eventuală eliminare a dacilor din istorie.
Probabil că atunci matricea socială, istorică şi religioasă geto-dacă era atât de puternică şi transmisese atâtea elemente noii religii creştine care se consolida încât, pur şi simplu, nu puteau să capete legitimitate decât printr-un embargo. Nu ne vom lansa în consideraţii legate de cine ar fi avut acest interes de-a lungul timpului, deşi tema respectivă ar merita multe comentarii. Vom constata doar că pe la mijlocul primului mileniu după Hristos, peisajul istoric se schimbase mult, aşa încât o nouă carte de istorie nu mai putea suferi tratamentele brutale de odinioară. Ea putea fi omorâtă altfel, mai târziu, prin ignorare sau interpretare. Această carte este Getica lui lordanes. Rostul acestei prefeţe este de a aşeza cartea în cadrul istoric necesar şi de a exploata nişte informaţii extrem de importante, trecute cu vederea de-a lungul istoriei, privind continuitatea şi rolul unui neam care, în afara faptului că stă la originea poporului român, poate fi în îndreptăţit considerat ca un contributor semnificativ la geneza popoarelor europene de mai târziu. Noul context istoric: Ne aflăm la aproape patru sute cincizeci de ani de la epoca plină de glorie când Traian cucerea Dacia. Scena istoriei este acum alta. Daco-geţii de odinioară, deveniţi acum ostrogoţi (cei din răsărit) şi vizigoţi (cei din apus) încep să aibă un cuvânt de spus în destinul imperiului. Roma cunoscuse schimbări radicale şi momente pline de Despre aşa-zisa confuzie geţi/goţi: O seamă de istorici străini "au remarcat" confuzia pe care lordanes ar fi făcut-o între geţi şi goţi şi de aici a ieşit o controversă bine fabricată, ajungându-se chiar şi la enormitatea că autorul n-a ştiut despre ce scrie.
Pretextul a fost acela că, deşi în titlu se vorbeşte despre geţi, în cuprinsul cărţii apar referiri despre goţi. Aici nu este vorba de superficialitate ci de-a dreptul de rea credinţă. Reamintim că autorul Geticii este un got "coborâtor din neamul amalilor" (§266) care are conştiinţa că este get şi vorbeşte despre originea şi faptele geţilor, adică despre strămoşii săi, dar se adresează goţilor, contemporanilor săi. în cuprinsul cărţii referirile la identitatea dintre geţi şi goţi se fac în deplină cunoştinţă de cauză.
La un moment dat, chiar precizează, referindu-se la o altă Getica, a istoricului Dio Chrysostomos, "care geţi, am dovedit mai înainte ca au fost goţi" (§58). Indiferent ce grafie au cele două noţiuni, Iordanes ştie foarte bine că acestea desemnează unul şi acelaşi neam, aceeaşi realitate etnică. Atunci când vorbeşte de originea şi peregrinările istorice ale neamului îi numeşte goţi situându-i ca vechime pe timpul lui Zamolxe (secolul 5 î.Hr, §39.), dar respectă opinia lui Dio Chrysostomos sau a lui Vergiliu care îi numeau geţi (§ 40). Abordarea lui lordanes este totodată şi o chestiune de stil şi de tehnică a discursului. Modalitatea de abordare a subiectului nu poate ignora publicul ţintă, adică societatea gotică a secolului 6. Vorbind despre geţi este nevoit să-şi alimenteze mereu argumentaţia cu corespondentul goţi dacă vrea să fie convingător. Putem exemplifica cu un argument care, istoriceşte, nu poate fi pus la îndoială. În capitolul 11, care este un elogiu impresionant al contribuţiei spirituale a lui Deceneu căruia regele Burebista i-a dat putere aproape regală şi care, în afara sfaturilor militare pe care i le-a dat gloriosului rege, a exercitat un rol civilizator asupra oamenilor "văzând că au şi înzestrare naturală, i-a învăţat aproape toată filosofia căci el era maestru în această disciplină. Predându-le etica le-a domolit pornirile barbare, învăţându-i fizica, i-a făcut să trăiască în chip firesc după legi proprii pe care până acum le numesc belagine avându-le scrise, instruindu-i în domeniul logicii le-a dezvoltat gândirea, făcându-i mai dezvoltaţi la minte decât celelalte neamuri..." (§ 68), ei bine, acest capitol începe astfel: "Pe când domnea peste goţi Burebista, a venit în Goţia Deceneu"... (§ 67). Faptul că noi ştim astăzi despre Burebista că era geto-dac şi domnea peste un imperiu comparabil ca întindere cu cel roman nu impietează nici asupra adevărului istoric conţinut în capitolul 11 al Geticii lui Iordanes, dar nici asupra modului în care tratează gotul de atunci acest subiect, în deplină cunoştinţă de cauză. Prin cartea sa, Iordanes este primul istoric care subliniază încă din secolul 6 identitatea dintre geţi şi goţi, iar acest lucru are o covârşitoare importanţă istorică fiindcă întoarce pe dos toate tratatele de istorie cunoscute, inclusiv istoriografia română care, în mod straniu, a preferat punctul de vedere al unui vaccum istoric în dauna continuităţii populaţiilor daco-gete pe teritoriul românesc în perioada post-Traiană...
|