Autor: Alan Watts alte cărți de autor(i)
Traducere: Mihai Popa-Radu
Data apariţiei: noiembrie 2014
Număr de pagini: 160
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-111-507-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Înţelepciunea nesiguranţei
Am fost întotdeauna fascinat de legea efortului inversat. Uneori o mai numesc şi "legea pe dos".
Atunci când încerci să te menţii la suprafaţa apei, te scufunzi: în schimb, atunci când încerci să te scufunzi, pluteşti, iar când îţi ţii respiraţia, ţi-o pierzi - ceea ce îmi aduce aminte de o veche şi uitată cugetare: "Cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde". Această carte reprezintă o explorare a acestei legi în contextul aspiraţiei omului către siguranţa psihologică şi al eforturilor sale de găsire a certitudinii spirituale şi intelectuale în religie şi filozofie.
Este scrisă având convingerea că nicio altă temă nu poate fi mai actuală într-o perioadă ca aceasta, în care viaţa omului pare a fi marcată de nesiguranţă şi incertitudine.
Cartea porneşte de la premisa că această nesiguranţă este chiar rezultatul încercărilor de a fi în siguranţă şi că, în pofida aparenţelor, salvarea şi sănătatea mentală sunt rezultatul acceptării fără echivoc a faptului că nu există posibilitatea de a ne elibera. (Alan Watts)
Mesajul din această carte adresat de Alan Watts lumii occidentale este la fel de puternic şi astăzi. Petrecem prea mult timp încercând să anticipăm şi să plănuim viitorul; prea mult timp nutrind nemulţumiri despre trecut.
De multe ori ne scapă plăcerile clipei în eforturile noastre neliniştite de a ne asigura că următoarea clipă este la fel de plăcută.
Găsind inspiraţie în gândirea orientală, Alan Watts ne arată că vom găsi ceva cu adevărat demn de a fi cunoscut doar atunci când vom admite faţă de noi înşine că nu avem şi nu putem avea cunoaştere.
Pentru a ne bucura de o viaţă împlinită, trebuie să îmbrăţişăm prezentul - să trăim din plin în clipa prezentă. Scrisă şi argumentată cu eleganţă şi luciditate, această realizare filosofică conţine întreaga înţelepciune şi întregul spirit care au marcat cariera lui Alan Watts şi care încă mai rezonează în fiecare dintre noi.
|