Autor: Jon Gordon alte cărți de autor(i)
Traducere: Dorina Oprea
Data apariţiei: ianuarie 2015
Număr de pagini: 160
Format: 13,5x20,5 cm
ISBN: 978-606-8691-00-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Povestea tâmplarului
Într-un moment de profundă cumpănă în viaţa profesională, când părea că totul în jurul lui se prăbuşeşte, Michael leşină pe stradă şi este salvat de un simplu tâmplar, cu care în timp ajunge să colaboreze şi chiar să se împrietenească.
O impresionantă poveste despre ce înseamnă succesul şi despre strategiile care stau la baza lui, care ne învaţă că oricine ne poate fi la un moment dat mentor şi că, dacă suntem dispuşi să urmăm nişte reguli simple, ne putem schimba viaţa în bine.
Asemenea marilor antrenori, care te fac să îţi depăşeşti limitele şi să ieşi din zona ta de confort, tâmplarul (în realitate un priceput formator de vieţi, cariere şi echipe) îl învaţă încet-încet pe Michael să îşi reevalueze priorităţile şi să îşi abordeze munca şi viaţa personală dintr-o perspectivă cât se poate de simplă.
Iubeşte ceea ce faci! Ajută-i pe cei din jur şi manifestă-ţi permanent grija faţă de ei, arătându-le că îţi pasă!
Şi, nu în ultimul rând, nu uita că succesul trebuie împărtăşit. Doar aşa vei putea primi înapoi înzecit tot ceea ce ai oferit.
|