Autor: Linda Lantieri alte cărți de autor(i)
Traducere: Mihaela-Gabriela Deniz
Data apariţiei: martie 2017
Număr de pagini: 200
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-588-665-0
|
|
|
Prezentarea cărţii
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor
Linda Lantieri şi Daniel Goleman le oferă părinţilor şi pedagogilor strategii eficiente de dezvoltare a inteligenţei emoţionale a copiilor. Astfel, un QR-code vă va ajuta să accesaţi exerciţii de meditaţie şi de relaxare, special concepute pentru copii, pe care cei doi autori le-au reunit într-un ghid care contribuie la formarea abilităţilor de concentrare a atenţiei, de empatie, de socializare şi de control al impulsurilor. Valorificând cele mai recente descoperiri din domeniul cercetărilor asupra funcţionarii creierului şi din psihopedagogie, Linda Lantieri a creat un program educaţional vizând învăţarea socio-emoţională, care, aplicat în numeroase şcoli,
s-a dovedit extrem de eficient în a-i ajută pe copii să se relaxeze, să îşi exprime adecvat emoţiile, să îşi descopere interesele şi să depăşească anumite dificultăţi, în unele cazuri, chiar traume.
Autoarea demonstrează că pe lista disciplinelor şcolare esenţiale trebuie adăugată una care să aibă că scop dezvoltarea rezilienţei interioare a copiilor - învăţarea socio-emoţională.
Această carte poate structura o asemenea disciplină, deoarece prezintă strategii care ţin cont de specificul dezvoltării neurologice, fizice şi psihologice a copiilor.
Alte benefiicii ale aplicării exerciţiilor din acest ghid sunt: creşterea stimei de sine, îmbunătăţirea conştiinţei de sine şi a abilităţilor de comunicare interpersonală şi creşterea performanţei şcolare.
|