Autor: Kim McCaul alte cărți de autor(i)
Traducere: Monica Vişan
Data apariţiei: decembrie 2018
Număr de pagini: 256
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-639-219-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Evoluţia multidimensională
Într-o manieră caldă, plină de sensibilitate şi accesibilă oricui, cu un talent remarcabil, cu bucurie şi har, mânat de dorinţa sinceră de a le fi de folos celor care încă se află pe un drum ocolitor, Kim McCaul dezvăluie cu delicateţe în cartea de faţă câteva dintre temele fundamentale ce-şi au izvorul în conştientologie.
Discipol al lui Waldo Vieira şi trăind apoi mulţi ani de cercetări şi experienţe, Kim vine spre noi cu un subiect care uneşte trecutul cu viitorul, mintea cu inima, care dă la o parte multe dintre obstacolele ce stau în calea cunoaşterii autentice şi reuşeşte să aducă lumină în zone în care ignoranţa a preluat controlul. Cartea Evoluţia multidimensională ne deschide o poartă extrem de importantă spre o realitate despre care ştim foarte puţine lucruri, dar fără de care nu putem înainta spre acasă.
Experienţele personale sunt împărtăşite de către autor într-o manieră deschisă ce te îndeamnă să-ţi doreşti să ştii mai mult, să vrei să mergi mai conştient şi mai încrezător spre realitatea spirituală din care faci intrinsec parte.
|