Autor: Osho alte cărți de autor(i)
Traducere: Carmen Ştefania Neacşu
Data apariţiei: februarie 2019
Număr de pagini: 416
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-33-0640-2
|
|
|
Prezentarea cărţii
Osho pentru fiecare zi - 365 meditații pentru aici și acum
În lumea întreagă există sute de aberaţii legate de meditaţie. Meditaţia e foarte simplă: ea nu e nimic altceva decât conştiență. Nu e incantaţie, nu e utilizarea unei mantre sau a unui rozariu. Acestea sunt metode hipnotice. Ele îţi pot da un anumit soi de odihnă - nu e nimic în neregulă cu acea odihnă; dacă încerci să te relaxezi, sunt perfecte. Orice metodă hipnotică poate fi de ajutor, dar dacă vrei să cunoşti adevărul, atunci ea nu e suficientă.
Meditaţie înseamnă pur şi simplu să-ţi transformi inconştienţa în conştientă. în mod normal, numai zece la sută din mintea noastră e conştientă, iar nouăzeci la sută e inconştientă.
Numai o parte mică a minţii noastre, un strat subţire, are lumină; în rest, toată casa e în întuneric. Iar provocarea constă în a amplifica atât de mult acea lumină, încât întreaga casă să fie inundată de lumină, aşa încât nici măcar un colţişor să nu rămână în întuneric.
Atunci, întreaga casă e plină de lumină, atunci, viaţa e un miracol; are calitatea magiei. Atunci, nu mai e obişnuită - totul devine extraordinar. Lumescul e transformat în sacru, iar lucrurile mărunte ale vieţii încep să aibă o semnificaţie imensă, mai mare decât ţi-ai fi imaginat vreodată.
Pietre obişnuite arată la fel de frumoase precum diamantele; întreaga existenţă devine iluminată. În momentul în care eşti iluminat, întreaga existenţă e iluminată. Dacă eşti întunecat, atunci întreaga existenţă e întunecată. Totul depinde de tine.
|