Autor: Syriat Namah alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: iulie 2021
Număr de pagini: 240
Format: 14,5x21 cm
ISBN: 978-973-1965-52-9
|
|
|
Prezentarea cărţii
Jurnalul unui călător în timp, vol.2 - ASYRAH
Despre
Maru se știa că a fost un bun cunoscător al tainelor timpului
primordial. Foarte puține ființe l-au întâlnit față în față
pentru că nu-i plăcea să păstreze o formă fizică concretă și
constantă. El lua forme diferite în funcţie de situaţie şi de
fiinţele cu care venea în contact. De la corpul unui copil în
pântecele mamei, a unei simple flori sau chiar a unei aparent banale
pietre, el sugera întotdeauna prin imagini calea de urmat. Vorbea
foarte puţin pentru că prefera simbolismul gesturilor și
imaginilor. În acest mod, el puncta esenţa informației pe care
dorea să o transmită și din acest motiv puţine fiinţe puteau
să-i înțeleagă mesajul. În
scurt timp am simțit că nava s-a pus în mișcare. Am încercat să
înțeleg modalitatea de deplasare, însă nu reușeam. Era un mister
total. Părea că se mișcă singură, ca un balon în vânt. După
ce s-a orientat către Soare, văzând steaua noastră drept în față
am simțit un mic impuls, ca și cum nava ar fi accelerat rapid.
Imaginea stelei a dispărut brusc și în fața mea se vedea acum un
vortex luminos, presărat din când în când de câte o licărire
mai puternică. Am observat că structura acestui tunel era
aproximativ asemănătoare cu structura văzută când am fost prima
dată pe Edna în plan astral, pornind din starea de veghe. Întregul
drum îl pot asemăna cu un fel de înşurubare în spaţiul cosmic,
de parcă întreaga galaxie se ordona precum un vortex în jurul
navei. Am
rămas uimit să aflu că nava nu se deplasa prin spaţiu, ci în
timp. Ea s-a materializat doar pentru a mă lua pe mine şi pe Aphu
la bord. Sistemele de pe navă transformau instantaneu materia în
energie temporală şi traversa astfel timpul galactic. Coordonatele
în spațiu și timp ale unei anumite planete erau folosite de piloți
doar pentru a crea un mod de ancorare al navei într-un punct
specific din spațiu și timp.
Mi s-a explicat că modul de
deplasare în timp al navei se bazează, de fapt, pe rotația
galaxiei în jurul propriei axe. Practic, după ce am ajuns la bordul
ei, nava s-a dematerializat apoi rematerializat într-un moment în
care, datorită rotației galaxiei, acel punct din care s-a
dematerializat inițial se afla suficient de aproape de Akata. Având
în vedere că sistemul solar binar unde se află Akata este mai
aproape de centrul galaxiei, după rematerializare au fost necesare
mici salturi în spațiu pentru a ajunge chiar lângă Akata.
|