Autor: Gaetan Brouillard alte cărți de autor(i)
Traducere: Dorina Oprea
Data apariţiei: septembrie 2021
Număr de pagini: 296
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-9707-25-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Durerea - o paradigmă regândită
Cronică
sau acută, durerea este atât de des întâlnită încât a devenit
o constantă în viaţa de zi cu zi. în realitate, e un semnal de
alarmă care ne atrage atenţia că, în corpul nostru, ceva nu
funcţionează aşa cum ar trebui şi că este necesar să ne
schimbăm cumva obiceiurile care ne fac rău.
Bazându-se pe
vasta sa experienţă deprinsă în urma tratării câtorva mii de
pacienţi, dr. Gaetan
Brouillard
ne prezintă într-un limbaj accesibil cauzele fizice şi emoţionale
ale durerii, explicându-ne diferite metode de vindecare, atât din
medicina alopată, cât şi din cea complementară.
Deşi
avertizează asupra pericolului autodiagnosticării, nu sunt uitate
soluţiile naturale, pe care le putem aplica acasă, fără ajutorul
unui specialist. Este subliniată, de asemenea, importanţa unei
alimentaţii sănătoase, a mişcării şi exerciţiilor fizice
adaptate la nevoile corpului şi, nu în ultimul rând, a unei flore
intestinale echilibrate.
Prin intermediul unor tehnici simple şi
ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine corpul şi pe noi înşine,
avem la îndemână toate instrumen¬tele pentru a ne lua sănătatea
în mâini şi a trăi liber.
|