Autor: Ioan Marchiș alte cărți de autor(i) Traducere: Data apariţiei: octombrie 2018 Număr de pagini: 202 Format: 14,5x21 cm ISBN: 978-606-797-249-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Nodul sacru
Uitat de mituri şi ieşit din religii în urmă cu mii de ani, Nodul Sacru are şi astăzi o prezenţă non-verbală spectaculară (aşa cum nădăjduim că am dovedit şi demonstrat în această carte), în toate tradiţiile şi culturile populare din întreaga lume, fiind interpretat ca simbol al centrului, însă confundat aproape întotdeauna cu simbolul soarelui, pe toate tipurile de suporturi ale vechilor şi actualelor civilizaţii. Prin analizele sale, Ioan Marchiş ne deschide o perspectivă asupra Nodului Sacru, oferindu-ne o clipă de meditaţie, pentru care îi suntem îndatoraţi. Nodul Sacru este cartea unei viziuni, atât de frumos, de expresiv scrisă, încât pare a fi o carte revelată. Nodul Sacru este o lucrare esenţială pentru oricine încearcă să descifreze tainele culturii tradiţionale româneşti şi, în general, pentru oricare căutător al cunoaşterii.
|