Autor: Thomas M. Newmark, Paul Schulick alte cărți de autor(i)
Traducere: Nicolae Damaschi
Data apariţiei: 2005
Număr de pagini: 210
Format: 14x20 cm
ISBN: 973-697-334-4
|
|
|
Prezentarea cărţii
Alternative naturiste ale aspirinei
Secolul 20 a fost denumit "secolul aspirinei".
O dată cu intrarea în noul mileniu, se poate vorbi însă de pătrunderea înr-o lume nouă şi fascinantă, cea a mijloacelor naturale şi sigure de stăpânire a inflamaţiei fatale, aflată la originea multor boli tragice ale vremurilor noastre, printre care artrita, boala Alzheimer şi anumite forme de cancer.
Aşa cum se va explica în cartea de faţă, noile produse farmaceutice anti-inflamatorii (cunoscute şi ca „super-aspirine”) acţionează prin inhibarea selectivă a enzimei producătoare de inflamaţii, denumită "COX-2".
Totuşi, autorii pun la îndoială siguranţa pe termen lung a acestor medicamente noi, aria de cuprinderea a puterii lor inhibatorii şi natura efectelor secundare pe care le produc.
Din aceste motive, ei susţin un program natural, bazat pe folosirea plantelor medicinale, a căror eficacitate a fost demonstartă în inhibarea inflamaţiei produselor de COX-2.
|