Autor: Michael Gurian alte cărți de autor(i)
Traducere: Ionela Chirilă
Data apariţiei: martie 2017
Număr de pagini: 408
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-40-0117-7
|
|
|
Prezentarea cărţii
Miracolul băieților
Prin
ce diferă creşterea băieţilor de aceea a fetelor? Sunt predispuşi
băieţii noştri aflaţi la pubertate sau la adolescenţă să intre
în mai multe buclucuri decât fetele de aceeaşi vârstă? Cum ne
putem ajuta fiii să străbată cu bine aceste perioade şi să se
maturizeze fără a le ştirbi masculinitatea în devenire?
Într-o
societate în care femeile sunt considerate categorie marginalizată
şi privite ca potenţiale victime, băieţii, ulterior bărbaţii,
ajung să fie priviţi ca potenţiali agresori. Astfel, discrepanţa
socială nu se reduce, ci se adânceşte.
Cum ar fi, însă, ne
propune autorul acestei cărţi, să pornim de la premisa că băieţii
sunt structuraţi diferit, că, de-a lungul mileniilor, au evoluat
având nevoi, scopuri şi comportamente diferite de cele ale
fetelor?
În loc să încercăm să-i schimbăm, încadrându-i
într-un tipar feminin, putem începe prin a-i înţelege şi a le
oferi acel cadru de dezvoltare de care au nevoie pentru a deveni
bărbaţii pe care ni-i dorim: puternici, protectori, devotaţi.
|