Autor: Alexander & Annellen Simpkins alte cărți de autor(i)
Traducere: Irina Chirică
Data apariţiei: noiembrie 2023
Număr de pagini: 160
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-630-6506-86-6
|
|
|
Prezentarea cărţii
Taoismul pe înțelesul tuturor
Problemele şi temele taoismului au apărut în contexte determinate de timpul, situaţia şi cultura în care au luat naştere. Aşa încât am prezentat personalităţile şi istoria de la început într-o manieră simplă, ca surse ale temelor-cheie ale taoismului. Taoismul îşi transcende începuturile, atunci când principiile sale sunt aplicate în momentul de faţă. Taoismul este un mod de a gândi şi de a trăi. Principiile sale se aplică la fel de mult acum, în contextul nostru modern. Busola taoismului ne poate ajuta să ne găsim drumul în viaţă. Perspectivele sale înţelepte de înţelegere sunt atemporale şi ne pot lumina calea, oferindu-ne sprijin în momentele întunecate ale vieţii, aducând confort, echilibru şi fericire în perioadele însorite. Taoismul este o filozofie antică, al cărei izvor este principiul călăuzitor mistic de nenumit şi fără formă din Tao. Tao se formează ca o pereche de contrarii, cunoscute sub numele de yin şi yang, care, la rândul lor, se împletesc şi interacţionează pentru a crea o lume infinită de posibilităţi. Deşi baza taoismului este mistică, aplicarea sa în viaţă este practică. Taoismul a inspirat politica, filozofia, religia, medicina, arta şi ştiinţa. În vremurile moderne, oamenii sunt învăţaţi că dacă se străduiesc din greu vor avea succes. Dar acest efort intens duce adesea la stres şi la disconfort. Taoiştii cred că poţi realiza mai mult fără efort, iar taoismul dezvăluie cum să faci asta. Devii una cu Tao nu pentru a uita de tine, ci pentru a te acorda la ritmurile vieţii, pentru a-ţi putea dezvolta talentele pe deplin.
|